Pentru a distruge viața unui copil este nevoie de doi părinți. Unul singur nu poate. Unul singur, oricât ar fi de rău, are nevoie (și) de concursul celuilalt.

Ca să distrugă viața unui copil, e de ajuns ca unul să-i facă rău și celălalt să tacă sau să se prefacă, pur și simplu, că nu vede. E destul ca părintele celălalt să nu intervină sau să dea bir cu fugiții.

Pentru a strica viața unui copil este nevoie de doi părinți. Pentru a i-o salva, ajunge unul singur.

Un părinte bun și curajos se poate bate cu oricine, inclusiv cu celălalt părinte. Un părinte bun poate să-și facă puiul să se simtă în deplină siguranță. Un părinte bun ține loc de zână bună, înger păzitor și erou de poveste, în viața propriului copil.

Nu da vina pe celălalt părinte, că a fost rău. Tu unde erai? Ce ai făcut ca să oprești "răul"? Cum i te-ai opus? Cum l-ai făcut pe copilul tău să simtă că lumea nu începe și nu se termină cu un singur om, chiar dacă este unul dintre părinții lui?

Un părinte rău are nevoie și de celălalt părinte ca să-și poată pune în aplicare "răul".

Un părinte bun nu are nevoie de nimeni ca să își apere puiul și să fie câinele care îi păzește fericirea, gata să muște din oricine ar putea să-l atace.

Un singur părinte poate doar să îi salveze viața copilului.

Când un părinte e nepotrivit pentru copilul lui, celălalt părinte, singur, poate salva copilul.

Un copil are nevoie de un părinte bun.