Aș putea să-mi dau viața pentru ea. Aș putea să plec până la capătul pământului. Aș putea să vând tot și să o iau de la capăt oriunde, în orice colț, dacă asta ar fi nevoie. Aș întoarce pământul cu josul în sus ca să fie fericită.

Dar, ghiciți ce? Ea nu vrea nimic din toate astea. Ea vrea să o țin în brațe și să o mângâi pe păr. Ea vrea să o ascult și să o scarpin pe spate. Ea vrea să o văd și, din când în când, să o las să doarmă în patul meu.

Ea vrea să o respect, să o accept așa cum e, să mă bucur de bucuriile ei. Ea vrea să o las să decidă cum să-și facă viața, ea vrea să o încurajez, ea vrea să o susțin chiar dacă n-o înțeleg și nu sunt de acord cu alegerile ei.

Ea vrea să fiu fericită și sănătoasă și vrea să-i fac din când în când mâncarea preferată. Își dorește să ne uităm împreună la serialul ei preferat și să mergem împreună în vacanțe. Ea vrea să-i ascult muzica și să-i cunosc prietenii. Ea vrea să tac atunci când nu vrea să vorbesc și să plec atunci când vrea să fie singură. Ea vrea să am răbdare și să o las în ritmul ei. Ea vrea să-mi fac mai mult timp pentru ea și, atunci când suntem împreună, să nu ma împartă cu nimeni.

Nu înțeleg! Vrea atât de multe lucruri pentru care eu trebuie să mă opresc din munca mea, din treaba mea, din lumea mea. Vrea atât de multe care înseamnă atât de puțin și, totuși... „mărunțișurile astea” îmi iau mie atât de mult timp!

Cum să-și dorească atât de puțin, când eu eram dispusă să-mi dau viața pentru ea?

Cred că majoritatea părinților sunt gata să-și dea viata pentru copiii lor dar, când e vorba de nevoile simple ale copiilor, nu consideră că e important să-și facă timp pentru ele.

În spatele ideii că și-ar da și viata pentru ei, rămân blocați în vieți în care copiii au tot mai puțin loc, tot mai puțină atenție și din ce în ce mai puțină răbdare.

Părinții sunt capabili de marile sacrificii și se blochează în fața micilor nevoi.
Copiii n-au nevoie să vă dați viața pentru ei, au nevoie să le faceți loc în viața voastră!