Să fii de partea copilului tău nu înseamnă să-i ții partea. Înseamnă să stai de aceeași parte cu el și să răspundeți împreună pentru faptele lui.

La scene cum sunt cele în care fata din Târgu Jiu e umilită, eu nu pot să mă uit, nici în filme. Nu găsesc nicio scuză, nu există nicio explicație pentru ca o ființă să batjocorească o altă ființă, profitând de faptul că nu se poate apăra.

De câteva zile ascult reacții, citesc o mulțime de comentarii și caut să văd dacă sunt și alți oameni care gândesc ca mine.

Am auzit oameni care apără agresoarea, care o acuză, care o scuză, care acuză școala, societatea. Fiecare are bucățica ei de vină. Mi s-a tăiat filmul când tatăl a ieșit cu o scuză absolut ireală: părinții au fost la muncă și nu au putut-o supraveghea. Mai ales mama!

E normal ca orice părinte să își apere copilul, până în pânzele albe. Să fie de partea lui! Da! Dar nu să-i găsească scuze! Fata aceea nu are nicio scuză, așa cum nici părinții ei nu au nicio scuză. Părinții și agresoarea sunt pe aceeași bancă, a acuzării. Ei trebuie, ca mamă și ca tată, să stea acolo, cu ea, în "boxa acuzaților" și, când li se va solicita pledoaria, să-și recunoască vina. Vina de a nu fi făcut tot ce a ținut de ei, ca fiica lor să nu ajungă niciodată un delincvent. Vina de a nu fi știut că au un copil capabil de așa ceva. Vina de a nu-i fi cunoscut apucăturile și anturajul. Vina de a nu o fi supravegheat.

Un părinte care știe că are un copil agresiv trebuie să bată la toate ușile psihologilor, psihiatrilor, educatorilor, doctorilor, preoților, vracilor... Să încerce tot ce le stă în putere! Și, dacă rezultatele sunt aceleași, să se gândească la ce ar putea face pentru a-i apăra pe ceilalți de ceea ce ar putea să li se întâmple.

Nimeni și nimic nu-i va "repara" acelei fete sufletul, după umilința trăită. Nimeni și nimic nu va șterge experiența asta din mintea ei. O să trăiască toată viața cu asta! Și părinții acestei fete trebuie să rămână de partea ei. Să facă tot ce ține de ei, să o ajute, să o susțină, să învețe împreună cu ea cum să se vindece. Și, totodată, să se asigure că depun toate plângerile necesare, pentru ca agresorul să nu mai aibă nicio altă victimă.

Știți la ce mă mai gândesc? Ați recunoscut discursul, modul în care a fost umilită copila? Câți dintre voi, adulții de astăzi, n-ați fost puși în genunchi și bătuți, ca să vă cereți iertare sau să recunoașteți ceea ce oameni cu mai multă putere decât voi își doreau să spuneți? Mie, secvențele mi-au amintit scene pe care le-am văzut în copilăria mea. Părinții de astăzi sunt copiii bătuți cu cruzime, în copilărie. Puși în genunchi, pe cuie sau pe coji de nuci, puși la colț, trași de păr, ridicați de urechi, loviți cu palmele peste față, bătuți cu cureaua, cu sucitorul, cu lingura de lemn sau cu furtunul mașinii de spălat.

Copiii fac ce văd.

Copiii imită comportamentul oamenilor mari. Copiii duc mai departe ceea ce aud sau trăiesc. E atât de trist, încât mi se face inima ghem, când mă gândesc la copiii ăștia, care, din păcate, cresc în familii nepregătite să le facă față.

Părinții trebuie să-și asume atât succesul, cât și insuccesul rolurilor de mamă și tată! Să rămână lângă copilul lor-agresor, să caute să facă tot ce pot, ca el să plătească pentru răul pe care l-a făcut, într-un mod în care să și învețe ceva din asta. Sunt situații în care copiii ar trebui să meargă la școala de corecție, împreună cu părinții. De mână! Să stea în aceeași bancă! Eu nu i-aș închide. I-aș obliga să vină în fiecare zi, câteva ore, o lungă perioadă de timp și le-aș preda lecții despre legi și reguli, care te obligă să-i respecți pe ceilalți, să le respecți drepturile.

Psihologi, educatori, polițiști - i-aș face profesori la scoala de reeducare cu frecvență zilnică, unde copiii care ar putea deveni infractori vin de mână cu părinții lor. Vor absolvi, numai când vor înțelege că sunt oameni, că trebuie să se comporte ca atare. Și că a fi om EXCLUDE comportamente agresive, umilitoare! Fără excepții!