Vine o zi, în care tot ce poți să faci pentru copilul tău este să te rogi

10 Septembrie 2019, 10:42    •   
comentarii

Da, știu. Pare așa prăpăstios, pare fără scăpare, fără soluție. Dar nu e. Este adevărul gol, goluț!
De câteva luni simt asta tot mai acut, dar prima dată când am realizat a fost odată cu plecarea Mayei la Londra.


La 16 ani, copilul meu a plecat de acasă și a învățat să se descurce singur. Bine? Rău? Habar n-am cum se descurcă acolo. Habar n-am care e, cu adevărat, viața ei.

Eu n-am mai fost acolo, în ultimul an, să o trezesc, să o verific, să o consiliez, să o cert, să o împac, să o pedepsesc sau să o recompensez. N-am fost acolo, să știu când vine și când pleacă, n-am fost acolo să-i fac ceaiuri când e răcită, n-am fost acolo să-i pregătesc micul dejun, n-am fost acolo în nicio secundă din zi și din noapte. N-am MAI fost acolo.

Am încercat, în primă fază, să prelungesc controlul prin telefoane, prin mesaje, am încercat să o sensibilizez, să o responsabilizez, să o oblig, să o abandonez... Practic, am încercat, prin toate căile posibile, să o determin să mă mențină parte din viața ei cotidiană. Nu mi-a ieșit nimic. Copilul meu își luase viața în mâini, iar eu trebuia să accept că nu mai pot face nimic pentru ea, în afară de obligațiile omenești, de părinte. Copilul meu și-a luat viața în mâini și eu, dincolo de aportul în privința cheltuielilor, nu prea mai am cum să intervin în viața ei.

Vine o vreme când realizezi că tot ceea ce poți să faci mai bun pentru copilul tău este să te rogi.

Să-l rogi pe Dumnezeu să îl aibă în grijă, să-l rogi pe Dumnezeu să te ajute să ai serviciu, să îl rogi să păstreze o punte de energie între voi, să vă păstreze conectate peste mări și țări, să îl rogi pe Dumnezeu să-ți spună, într-un fel sau altul, când are copilul mai mare nevoie de tine și tu să faci tot ce poți să îl ajuți. E frustrant, e nedrept, e șocant, dar acesta este adevărul. Mai devreme decât vrem noi, mai devreme decât suntem pregătiți pentru asta, copiii noștri devin stăpânii propriilor vieți și dacă, până în acel punct, ne transmiteau semnale că nu suntem stăpânii vieții lor, vine o zi în care ridică zidul și ne lasă o gaură cât o gămălie, să putem vedea, din când în când, ce se întâmplă dincolo... Sigur, există vizor, doar pentru că ei lasă să se întâmple asta.

Vine o zi... când e limpede că e chiar acea zi despre care credeai că n-o să vină niciodată. Și dacă nu mai ții minte "Îngerașul" și "Tatăl nostru", învățate în copilărie, va trebui să înveți rugăciuni noi și să te duci la biserică mai des decât ai făcut-o până acum... E greu de crezut, dar acel spațiu va deveni cel mai important loc în care tu ești alături de copilul tău.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Trăiește momentul, nu-l transforma într-o problemă

E clar că nu ținem minte tot ce trăim. Că rămân în memoria noastră doar momentele. În ce moment te afli? Cu cine ești în momentul acesta? Oprește-te o secundă din tot ce faci pe pilot automat și...

citeste mai mult  

Fiți omul potrivit pentru oamenii care vi se potrivesc!

Sunt oameni care nu înțeleg glumele mele. Ok, nici eu nu înțeleg glumele tuturor. Sunt oameni cărora nu le place ce spun. Ok, nici mie nu-mi plac vorbele tuturor. Sunt oameni cărora nu le place ce fac. Ok, nici mie nu îmi...

citeste mai mult  

Am avut cel mai greu și cel mai frumos turneu

Am avut cel mai greu și cel mai frumos turneu. Greu, pentru că s-a întâmplat în condiții de caniculă, în plină vară, într-o perioadă de vacanță pentru majoritatea oamenilor. Frumos, pentru că ne-am...

citeste mai mult  

Când se închide o ușă, se deschid mai multe alte uși! 

Dacă ți s-a închis o ușă, uită-te în jurul tău și descoperă-le pe cele care sunt dacă nu deschise larg, sunt măcar întredeschise. Întotdeauna, când ni se închide o ușă, ni se deschid mai multe! Dar...

citeste mai mult