Eu sunt bine pusă la încercare. Aș putea să mă transform într-o feministă feroce. Aș putea să mă iau la trântă cu toți bărbații pentru drepturile femeii și despre “de ce copilul e al femeii în primul rând”. Dar nu pot să fac asta din cauza câtorva exemple care există fix în proximitatea mea. Acești câțiva tătici care sunt cel puțin la fel de implicați în viețile copiilor lor precum sunt mamele biologice, nu mă lasă să-i ponegresc și să-i marginalizez pe tați. Ba chiar mă obligă să accept și să recunosc faptul că un bărbat care vrea poate să aibă grijă de un copil cel puțin la fel de bine cum știe o femeie.

Si tații se descurcă.

Și ei știu sa gătească, sa porționeze mâncarea în farfurie, știu să spele haine, să-i îmbrace și să-i dezbrace. Știu să le cânte, să le citească povestea, sa-i mângâie până adorm. Știu să se joace, să facă teme cu ei, se uită și ei la filme, stau de vorbă, cântă, dansează… Ce face o mamă și nu face un tată? Ce face un tată și nu face o mamă? Eu cred că și unul și celălalt pot să facă tot și orice e nevoie pentru binele copilului lor.