Nu vreau să-mi compromit amintirile

24 Februarie 2020, 09:35    •   
comentarii

Nu vreau să-mi compromit amintirile!

A nu, nu eu, ditamai femeia de 50 de ani, azi-mâine, am spus asta. Aș fi vrut eu! Demult. Și de mai multe ori!

Discutam cu Maya, fiica mea de 18 ani și jumătate, despre balul de absolvire. Unde e, când, cu ce vrea să se îmbrace... Și eu, o mamă ca toate mamele, întreb:

- Îl iei și pe iubitul tău cu tine, la bal?

- Aș putea să-l iau, avem voie. Dar nu vreau să-mi compromit amintirile!

- Cum adică?

- Vreau ca, atunci când o să mă gândesc la balul de absolvire, când o să mă uit la fotografii și la filmulețe... vreau să nu le asociez cu nimic care, în acel moment, s-ar putea să nu-mi aducă bucurie. Nu știu cât o să fie băiatul ăsta în viața mea și nu vreau să-i dau un rol atât de important în filmul meu.

Paaaaam!!! Paaam!

Ar fi trebuit să-mi dea cineva o palmă peste ceafă, să mă trezesc la realitate.

Mă uit la tânăra din fața mea. Pe vremuri, apelativul era “femeiușcă“... La vârsta ei, fugeam de acasă cu primul bărbat din viața mea, care mă convinsese că noi o să trăim într-o scorbură, fericiți, până la adânci bătrâneți. Și eu l-am crezut! M-am certat cu mama, cu tata, cu toată lumea... am renunțat la facultatea pentru care mă pregătisem doi ani, cu profesori în particular... și am plecat la Satu Mare, să devin soție și să lucrez ca secretară la CFR. Eu eram rebelă, dintr-o imaturitate imensă, din lipsa educației sociale, din cauza faptului că nimeni nu mi-a deschis ochii, ca să înțeleg că viața e lungă și lată. Eu n-am fugit de acasă doar ca să scap de ai mei. Am fugit pentru că eu, la 19 ani, nu știam ce vreau de la viață. Așa că am confundat ce voiam eu cu ce voiau alții. Pentru mine, nu era corect și sănătos nici ce dorea bărbatul acela, nici ce visau ai mei. El mă dorea în filmul lui, ai mei și-ar fi dorit să merg pe un drum clasic și sigur. Și pentru că nu aveam nicio idee despre ce vreau eu, am ales strict între cele două variante.

“Nu vreau să-mi compromit amintirile!”

Cam unde eram eu astăzi, dacă, la 19 ani, aș fi știut că viața mea e despre mine!? Cam câtă suferință aș fi cruțat? Cam câte nopți din cele plânse le-aș fi dormit, împăcată? Cam câte hohote de râs n-aș mai fi înăbușit?!

Mă uitam la copilul meu și mă bucuram pentru că e al meu, pentru că am avut curajul să îi suflu în aripi. Și ea, acum, zboară liber! Nu se agață de nimeni, nu-și lipește penele de nicio pasăre mai iute și nici nu se urcă în spatele unui vultur, ca să o ducă răpitorul unde vrea.

Hai că mai am timp... amintirile neplăcute, mai vechi de 10 ani, ar trebui să se prescrie, să facă loc noilor amintiri!

La 80 de ani, o să-mi amintesc mai degrabă ce voi face de acum încolo, decât ce am făcut acum 30 de ani.

... Și dă-ne nouă, Doamne, copii înțelepți, care să ne deschidă ochii, să vedem limpede și să acceptăm ușor cine suntem și încotro ne îndreptăm.

Mulțumesc, Maya!

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Orice minune durează trei zile

Cum știau bătrânii noștri să definească lucrurile, să le simplifice și să le vadă realist, cu ochii larg deschiși... Aveau dreptate: orice minune durează trei zile! TREI! Apoi, intră în fluxul cotidian și devine banalitate. Și...

citeste mai mult  

Să muncești, ca să ajungi sus, e mai important decât teama de a cădea

Am auzit toată viața expresia: “Cu cât cazi mai de sus, cu atât te lovești mai rău.” Urmarea? Firește, am urcat cu frâna de mână trasă! Mai mult, m-am asigurat mereu că și plăcuțele de frână sunt...

citeste mai mult  

Cine sunt cele mai importante persoane din viața ta?

E un exercițiu perfect pentru începutul de an. Pune mâna pe o hârtie (ca pe vremuri!) și scrie, cu nume și prenume, cele mai importante persoane din viața ta. Te-ai gândit vreodată câte sunt? Păi, să le luăm...

citeste mai mult  

Dacă tu nu-ți apreciezi locul de muncă, nici angajatorul tău n-o să te aprecieze

De-a lungul timpului, am schimbat puține locuri de muncă. Eu sunt un om de construcție. Îmi plac locurile în care se pleacă de la zero sau poate chiar de la minus, pentru că așa simt că sunt parte din fiecare cărămidă pe care o...

citeste mai mult