Legat de familia care încearcă disperată sa-si recupereze copiii, am stat departe de subiect pentru că nu-l înțelegeam. Pur si simplu nu știam de unde sa-l apuc. Am citit cam tot ce s-a scris pe marginea lui. Și cu cât citeam mai mult cu atât intram mai tare în ceață. Sunt împotriva bătăii și mai ales a loviturilor aplicate copiilor. Am învățat-o pe Maya încă de la 3 ani că dacă un adult lovește un copil sunăm la 112 și chemăm Poliția. Așa a ajuns fata mea de 4 ani să mă sune din vacanța de la ai mei să mă întrebe ce număr are la Poliția la Dej. " De ce vrei sa știi? Vreau să-i chem să o ia pe Mica (bunica Mayei) pentru că le bate pe verișoarele mele.

" Mama a luat telefonul si râzând mi-a spus că a urecheat-o pe una dintre fetele mai mari și Maya a amenințat-o imediat că o ia Poliția. Nu susțin îndoctrinarea celor mici cu obiceiurile religioase ale parinților. Prima poezie pe care a învățat-o Maya a fost Înger Îngerașul meu și era convinsă că dacă o spune tare, în genunchi și cu fața la perete îngerașul ii aduce ceva dulce. Asa o învățase mama mea. Singurul lucru pe care Maya a vrut să-l știe când ne-am mutat în București era daca grădinița avea pereți. Într-una din zile educatoarea m-a chemat la grădiniță si mi-a spus ca am un copil foarte trist care zice îngerașul și-apoi plânge. Era convinsă că suntem din ceva sectă sau că am un copil dezechilibrat. I-am explicat "obiceiul" rezultat din parentingul bunicii, dar nu a înțeles. Așa că am mutat-o la Mell - o grădinița minunată unde Lili Deftu- cel mai drag pedagog a râs de inventiile maică-mii și a ajutat-o să uite obiceiul. Am prieteni de toate religiile. Nici nu contează in ce credem fiecare dintre noi. Am verișori care s-au pocăit împotriva voinței părinților lor pentru că au simtit că-i trage acea religie. Eu regret că n-o duc pe Maya la biserică nici măcar atât de rar cât mă duc pe mine. Dar nimeni nu are dreptul să mă tragă la răspundere pentru asta. Eu am un destin, destinul copilului meu e legat de al meu atâta timp cât îi sunt ghid in viața asta. Va creste si va putea alege căror sfinți le cere ajutorul atunci când va simți că un Doamne-ajuta e tot ce mai poate spune. Legat de palmele la fund și urecheat eu mă revolt de fiecare dată când văd asta. Nu am lovit-o și nici măcar nu am amenințat-o pe Maya cu bătaia. NICIODATĂ.

Am prietene care recunosc că și-au mai altoit copiii din când în când. Încearcă, se străduiesc să reziste acestui impuls. Nici ele nu cred în acest mijloc de corecție, dar pur si simplu nu reușesc să se stăpânească întodeauna. Sunt mame minunate și știu sigur ca acesta nu e un obicei, că sunt accidente. Repet. Sunt împotriva abuzurilor de orice fel, a obiceiului de a închide cuiva gura cu o palmă peste ea. Ce li se întâmpla celor doi părinți este din punctul meu de vedere un abuz. Educă-i pe părinți după normele tale, pedepsește-i punându-i să-ți învețe legile, dar nu-i persecuta pe copii îndepărtându-i de singurii oameni din lume care și-ar da viața pentru ei. Sunt atâția români care au ales să trăiască în alte țări pentru ca acolo au un nivel de trai mai bun: asigurări de sănătate, alocații mari pentru copii, școli bune și gratuite, ajutoare de șomaj si cursuri de recalificare pe toate gardurile. Ce se întâmplă cu familia din Norvegia mă duce cu gândul la faptul că nimic nu e gratis pe lumea asta. Toate aceste multe "avantaje" doar par gratis. De fapt, au prețul lor și nu e unul mic.

Trebuie să te supui condițiilor lor, legilor lor si să le înveți înainte de-a ajunge să le încalci. Mi se pare extrem de trist. Când legile făcute de oameni sfidează legile naturii si ale bunului simț. Cu cât statul iți dă mai mult, iți cere mai mult. Și nu întotdeauna balanța iti dă cu plus. Dacă ție statule dezvoltat care ești îți pasă atât de mult de fericirea acestor copii, atunci fă ceva pentru fericirea lor și nu pentru fericirea ta de stat lipsit de suflet și de inimă care ești.