Toată lumea te întreabă când află că ai un copil:

" E un copil bun?"

Nu te întreabă nimeni:

" Ești un părinte bun?"

Nu-l întreabă nimeni serios pe copil:

" Sunt buni părinții tăi?"

Am scris de curând un text la care o doamnă a lăsat următorul comentariu:

" Bine ziceți, toți adolescenții ar trebui să învețe să vadă lucrurile așa cum le vedeți dumneavoastră".

Evident că s-a aprins becul de alarmă din capul meu. Doamna înțelesese mesajul, greșise însă "adresantul". Adevărul ei era valabil, dar numai pe jumătate. E foarte adevărat că trebuie să învețe dar nu adolescenții, ci părinții de adolescenți. Nu copiii trebuie să învețe să fie buni, generoși, atenți, iertători, empatici, consecvenți, perseverenți, înțelegători, învingători. Părinții lor sunt cei care trebuie mai întâi să învețe toate aceste lucruri. Uitați-vă puțin în jurul vostru. Copiii noștri, de regulă, excelează în lucrurile în care excelăm și noi. Știu să povestească în detaliu activități pe care noi le facem și despre care vorbim cu multă pasiune. Cunoștințele lor, în primii ani, sunt strâns legate de cunoștințele noastre. Activitățile lor reflectă într-o proporție foarte mare activitățile noastre. Depind de noi 100%. Știu poveștile pe care noi le citim, folosesc expresiile pe care le-au învățat de la noi, abordează lucrurile și faptele de viață așa cum văd că facem noi asta.

Vrei să ai un copil bun? Atunci trebuie să fii tu un părinte bun. Nici nu ne-am imaginat cât e de greu, atunci când ne-am bucurat că vom fi părinți.

Nimeni nu intuiește ce schimbare imensă ar trebui să intervină în viața noastră atunci când apar copiii. Fii tu fix așa cum vrei să fie copilul tău. N-o să-ți iasă din prima dar, dacă vei avea răbdare, într-o zi o să te trezești în casă cu cea mai tare echipă copil-părinte. Și vei înțelege că ai făcut cea mai importantă schimbare din viața ta.