Indiferent cât e de bun sau de rău, cât de de prezent fizic sau doar emoțional, indiferent cât de mult contribuie sau cât nu contribuie la bunăstarea copilului vostru, celălat părinte e parte din familie.

Trebuie să vă gândiți la asta atunci când faceți copii. Uitați-vă bine la oamenii cu care vă iubiți și din care iubiri pot să vină pe lume bebeluși frumoși de care să vă bucurați amândoi sau doar unul dintre voi.

Atunci când intri într-o relaţie cu cineva, trebuie să îţi asumi că există șanse, ca să nu le zicem riscuri pentru că ne referim aici doar la povești de iubire, să contribuiți împreună și în egală măsură la zămislirea unui suflet. Ei bine, odată ce el vine pe lume, unul e tată și celălat e mamă. Pe viață. Şi de multe ori și dincolo de ea. Și voi deveniți brusc o familie. Recunoscută sau nu în fața legii, în fața bisericii, în fața propriilor părinți, neamuri, vecini, șefi, flori, fete, filme sau băieți… voi trei, vă place sau nu, SUNTEŢI O FAMILIE. Indiferent cât de mult v-ați dorit asta, indiferent cât de îngrozitor vi se pare, pentru copilul acela de la mijloc, de o mâna e mama și de cealaltă e tata. Treaba lui pe cine ține tata de mâna cealaltă. Una e ocupată. Treaba mamei dacă mai vrea să dea mâna cealaltă cuiva sau o ține în buzunar sau încleştată pe o poșetă.

Am știut asta dintotdeauna. Am acţionat ca atare. Dar, parcă niciodată nu mi-a fost atât de evident.

În decembrie când m-am întâlnit cu prietena mea, Narcisa Suciu, povesteam despre cum ea trăieşte în Finlanda cu soțul ei și fiica ei se duce în Elveția să-și viziteze tatăl biologic și el merge în vizită la ele cu noua soție și cu celălalt copil

" Și vă înțelegeți, așa în toată amestecătură asta?

Suntem toți parte din familia Dariei, trebuie să ne înțelegem! "

A fost atât de clar, răspicat, fără drept de apel și de necomentat răspunsul Narcisei, încât pentru mine s-a aprins o lumină puternică peste tot cea ce deja știam.

Poate că, dintre cei care citesc, nu o să fie de acord cu asta. Poate aveți motive să nu vă convină. Dar, trebuie să recunoaștem că nu ne plac toți membrii familiei. Că nu ne potrivim cu ei, frați, părinți, bunici, verișori de sânge. De ce ar trebui să ne potrivim cu membrii familiei care au ajuns în această conjunctură printr-o întâmplare?

Să nu ne placă e una, să nu acceptăm e alta. Dar indiferent dacă acceptăm sau nu, fix așa stau lucrurile.

Părinții biologici ai unui copil sunt pentru totdeauna familia lui. Cu toate bucuriile și neplăcerile care derivă din asta, cu toate avantajele și dezavantajele, cu toate lecțiile pe care trebuie să le învățăm unii despre ceilalți.