Da, poți face un copil să-l uite pe celălalt părinte. Temporar! El nu-l va uita, cu adevărat, niciodată. Dar de ce ai face asta?

Povesteam, zilele trecute, cu un prieten care trece printr-un test foarte greu al vieții sale. Un tată așa cum ne-am dori absolut toți, pentru copiii noștri! Un om minunat, o persoană absolut specială, care-și iubește copiii mai mult decât orice pe lumea asta, trece printr-o experiență foarte grea. Soția lui a luat cei doi copii și a plecat cu ei, la capătul pământului. El i-a permis să facă asta pentru că, în acest moment, e cea mai bună variantă pentru ei. A aflat însă cu stupoare, de la o prietenă comună, ca soția le interzice copiilor să îl caute, să vorbeasca despre el...

Între ei sunt 10000 de kilometri.

Ce nu înțelege fosta soție este că, între copii și tatăl lor, nu încape nici măcar un centimentru de distanță. Că ei sunt lipiți într-o formă invizibilă și că, în prima ei clipă de neatenție, copiii vor întinde mâna să-și caute tatăl.

Primesc foarte multe scrisori și mesaje de la părinți cărora celălalt părinte nu le permite să-și vadă copiii: · “Ce ar trebui să fac?” Și, pentru că nu pot să răspund fiecăruia în parte, le răspund aici: să nu abandonați! Să nu pedepsiți copiii pentru gesturile celuilalt părinte. Să nu îi luați la pachet.

Un copil se mulează după cel cu care stă. El are nevoie de siguranță, de stabilitate, și și-o construiește acolo unde are posibilitatea să facă asta.

Să nu renunțați să-i căutați, chiar dacă vi se face rău când îl vedeți pe celălalt părinte! Să nu renunțați să-l sunați, chiar dacă vi se răspunde: “nu poate/nu vrea să vorbească cu tine!” Să nu renunțați să scrieți undeva, în scrisori, în computer, în notițele din telefon, ceea ce ați vrea să-i spuneți!

Faceți un jurnal cu fiecare zi în care ați fi vrut să fiți împreună și nu s-a putut. Într-o bună zi, va fi cel mai prețios dar! Să nu uitați că, oricât de departe l-ar ține de voi, oricine și prin orice mijloace, el vă are în sânge! În celulă! În ADN! Nimeni și nimic nu vă poate scoate de acolo.

Căutați modalități prin care să ajungeți la el... de la porumbei călători, până la oameni care ar putea să-i spună lucruri frumoase despre voi. Reveniți, reveniți, ori de câte ori vi se închide ușa în nas! Bateți din nou, neobosit! Copiii aflați în astfel de situații nu știu cum să se comporte. Ei încearcă să facă pe plac celui cu care se află în momentul respectiv. Nu uitați, nicio secundă, că relația pe care o aveți cu cel căruia îi sunteți părinte nu e în mâinile copilului sau ale celuilalt partener. E doar în mâinile voastre! Un copil poate să fie despărțit, fizic, de părintele lui, în diverse situații și din tot felul de motive. Pot să ne despartă de copiii noștri, oameni și alegeri. Dar, emoțional, doar noi ne putem despărți de ei.

Atât timp cât îl porți în inimă și în gânduri, atât timp cât este prezent în ființa ta, despărțirea fizică este doar iluzia celor care au pus kilometri între voi! Și, într-o zi, toți acești kilometri și toate gardurile și zidurile vor cădea, ca prin minune! Imaginați-vă cum cade zidul și copilul vostru se uită dincolo de el! Sunt sigură că ați vrea să vadă un om cu zâmbetul larg și cu brațele deschise. Păstrați această imagine și construiți-vă acel moment!

Într-o zi, o să cadă zidurile și o să dispară kilometri. Dar iubirea voastra n-o să dispară niciodată! Țineți flacăra vie! Dacă voi puneți, în fiecare zi, câte un carbune, nimeni n-o va putea stinge. Niciodată!