Mi-am dat seama, făcând exerciții fizice, că spun ceea ce mie nu-mi place să spun: „nu pot”. L-am repetat atât de des, până când m-am auzit și nu mi-a plăcut. Și, deși eram conștientă, în primul rând îmi venea să spun „nu pot”. Și-apoi făceam ceea ce spuneam că nu pot face. E adevărat, făceam greu, făceam cu efort, făceam cu durere dar… făceam!

Așa că, începând de astăzi, despre lucruri pe care știu că aș putea să le fac, dar n-o să fie la îndemână, n-o să-mi iasă ușor și nu sunt deja parte din ceea ce eu fac, o să spun „pot mai greu”, „pot mai încet”, „pot mai puțin”. E adevărat și, în același timp, scutesc niște discuții inutile cu celălat, care încearcă să mă convingă ceva ce eu știu deja.

Dacă transmit corect mesajul: „pot mai încet”, „pot mai greu”, cel din fața mea știe la ce să se aștepte. Îl pregătesc să-și pună așteptările mai jos și îl invit să mă susțină.

Înlocuiește „nu pot” cu „pot mai greu, mai încet, mai dureros, mai târziu, mai puțin, mai complicat, mai amplu, mai scump”.

Pentru că adevărul nu e că nu pot. Adevărul e că, atunci când am în față ceva ce știu că o să-mi fie greu, o să mă doară, n-o să-mi iasă din prima, aleg să spun „nu pot”.

Dă-l jos din brate pe „nu pot” și sprijină-te de POT în toate formele lui!