Femeile din campania "Adoptă o mamă!" s-au bucurat de cel mai frumos eveniment dedicat lor
06 Martie 2019, 14:44 • comentariiGalerie
Pe mine Dumnezeu mă iubește.
Nu mai am niciun dubiu de multă vreme. Fiecare zi e o zi norocoasă, fiecare zi e o zi în care mi se întâmplă cel puțin un lucru extraordinar. Mă întreabă lumea dacă mai pot. Îmi vine să râd de fiecare dată și chiar o fac pentru că eu simt că pot la infinit. Pentru că eu am ales să fiu bună și să îmi petrec mare parte din viață ajutând oameni mai puțin norocoși.
Săptămâna asta a fost specială în inima mea.
Campania ADOPTA O MAMĂ s-a auzit în toată România.
Luni, pe 4 martie, la București am pus la cale cel mai frumos eveniment dedicat mamelor.
A fost un eveniment organizat special pentru mamele de la Asociația Touched și Asociația Împărăteasa Alexandra, în care zeci de femei abuzate, victime ale violenței domestice, s-au întâlnit pentru prima oară cu femeile care le-au pregătit cadouri.
Mai bine de o sută de femei de succes din România au spus DA campaniei pe care eu am gândit-o.
Fiecare mamă și-a spus povestea, iar toate persoanele publice și-au manifestat intenția de a le susține în continuare. Monica Iagăr a adoptat o mamă cu 10 copii și a promis că se va îngriji că cei mici să ajungă sportivi de performanță. Doi dintre copii au fost deja înscriși la clubul Dinamo din capitală. Andreea Paul a început deja procedurile legale pentru a-i oferi mamei adoptate șansa de a-și termină studiile. Iar exemplele de acest fel continuă.
Emoțiile au atins cote de neimaginat pentru fiecare om care a fost prezent la eveniment. Mihai Morar, Dan Cruceru, Cristian China Birta, George Zafiu, Pavel Bartoș și Gáspár György sunt cei 6 bărbați care au venit să vorbească despre mamele și femeile din viața lor. Au fost o surpriză mare pentru doamnele din sală. 6 bărbați, puternici, deștepți care și-au stăpânit cu greu emoțiile pe scenă. Fiecare a avut de spus numai lucruri frumoase despre aceste eroine care au luat viața în piept și au strigat după ajutor.
200 de oameni au fost prezenți luni la Hotel Caro, la cel mai frumos și emoționant eveniment dedicat mamelor. A fost seara lor, a acestor femei puternice care au avut curajul să accepte ajutorul celor din jur pentru a începe o viață nouă, lipsită de bătăi și înjurături. De acum înainte, fiecare mamă știe că nu e singură pe lume. Că are de partea ei o femeie care a adoptat-o nu doar pentru o seară, ci o prietenă și un ajutor atunci când va avea nevoie.
S-au alăturat campaniei și le mulțumesc din toată inima: Caro Hotel Bucharest, Farmec & Gerovital, MEGA IMAGE, Ivatherm, AQUA Carpatica, KAFUNE, Sweeteria, Caroli., Floria, Douglas România, Top Line România, Chipita, Abbate Salon, Beautiful Life by Alexandra Dinu, Curtea Veche Publishing, BIODERMA, Sempre Sano Catering, Clineo , Sissi România, Nestlé, Avon România, DeliCake.
Adoptă o mamă! a inspirat în ultimii ani femei din toată țara, iar anul acesta campania a ajuns să acopere peste 13 orașe din România și Republica Moldova.
La final o mare plecăciune și un veșnic mulțumesc doamnelor și domnișoarelor atât de deschise la minte și la suflet, care s-au alăturat cu toată dragostea campaniei: Ioana Maria Moldovan, Cristina Sima Dumitescu, Alice Năstase, Alice Dumitrescu, Mihaela Călin, Ema Zeicescu, Ela Crăciun, Liana Stanciu, Anca Serea, Gabriela Cristea, Oana Român, Sanda Nicola, Nadina Câmpean, Mara Coman , Cătălina Porumbel , Amalia Enache, Iuliana Marciuc, Elena Căciulan, Oana Maria Ionescu, Paula Rusu, Ana Maria Gheorghe, Ionela Năstase, Maria Coman, Alina Trifu, Maria Buză, Doinița Oancea, Monica Anghel, Luminița Anghel, Anna Lesko, Mirela Vaida, Paula Seling, Giulia Anghelescu, Cătălina Grama, Ioana Marinescu, Cristina Oțel, Țînă Solonaru, Corina Poptean, Theodora Massini, Bianca Moruș, Cătălina Matei, Cristina Ologeanu, Bianca Brad, Adele Chirică, Adela Hanafi, Diana Apostoiu, Maria Holzhauser, Andreea Mihai, Amalia Năstase, Mihaela Geoană, Camelia Șucu, Daciana Sârbu, Andreea Paul, Elena Grecu, Mădălina Popescu Dupont, Beatrice Ionescu, Elena Pavel, Izabela Caragea, Lavinia Ivaș, Iren Arsene, Cristina Timiș, Monica Iagăr, Laura Olaru, Dana Ștefănescu, Florentina Mușat, Cătălina Oprea, Maria Apostol, Eniko Szanto, Manuela Ciugudean, Cristina Stănciulescu, Adriana Titieni.
Le mulțumesc tuturor femeilor din România care au înțeles cât de important este ca noi femeile să fim puternice, să ne ajutăm între noi.
Închei acest articol cu lacrimi în ochi și vă rog, insist să ne aducem mereu aminte de cât de frumos spunea psihologul și dragul meul prieten Gáspár György: “ De fiecare dată când se naște un copil, se naște și o mamă. Iar între cei doi se creează o legătură specială, care durează toată viața și, poate, chiar dincolo de această viață.”
Vă mulțumesc tuturor celor care credeți în mine, în ideile mele care par uneori prea mari sau prea nebunești pentru țărișoara asta mică, dar cred cu tărie că împreună vom acoperi cu bunătatea noastră toată harta României.
**************************
Bilanț intermediar:
13 orașe din România si Chișinău. În București avem peste 500 de pachete strânse și 500 de femei care s-au bucurat de ele, de la Asociația Touched, Spitalul Fundeni și Asociația Alexandra București. Peste 20 de parteneri/sponsori care au susținut campania. În țară s-au strâns până acum aprox 4000 de pachete.
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult