Am pus piciorul în Patagonia. Am visat momentul ăsta, din copilărie: să văd, “cu ochii mei”, cum arată Capătul Lumii.

Am ajuns în Puerto Madryn și am pătruns cu o mașină pe insula care avea să ne dezvăluie primele imagini ale Țării de Foc.

Am citit atât de multe și am auzit atâtea despre Patagonia, încât îmi plasasem așteptările foarte sus. Mare mi-a fost surpriza să descopăr o zonă aridă, o stepă în care Soarele bate arzător, iar vântul întoarce tufișurile pe toate părțile... Nu așa mi-am imaginat Patagonia... o imensitate pustie, cu arbuști țepoși și cu vânt care te poate lua, pur și simplu, de pe picioare.

Natura, în cea mai sălbatică formă a ei... asta am descoperit în primul meu contact cu Patagonia. Din fericire, am prins o zi cu soare și am reușit să vedem cam tot ce înseamnă fauna din această zonă: lame, huemul - cerbul specific Patagoniei, struți care alergau în grupuri, iepurii de stepă, care cântăresc peste 8 kilograme și sar ca niște canguri pitici, lei de mare, foci și încântătorii pinguini Magellan.
Am văzut chiar și câteva vaci. Ghida ne-a spus că pe teritoriul insulei nu există decât apă sărată, așa că pentru vaci este adusă, în mod special, apă potabilă.
Am fost în safari în stepa patagoniană și am avut norocul să ne bucurăm de o priveliște unică și de timpul necesar pentru de a studia animalele de apă.

În zona protejată nu există nici electricitate, nici telefonie mobilă. Aici trăiesc doar familii sau persoane fără copii. Când apare un copil într-o familie, aceasta se mută mai aproape de oraș, ca să aibă acces la utilități și la școală.

La fel ca într-un safari în Africa, poți sta minute în șir privind felul în care relaționează animalele, în mediul lor. Am văzut, de la o distanță mai mică de 100 de metri, o bătaie între doi lei de mare - femele. Masculii nu se bat:))). Am văzut cum își exprimă dragostea focile și hârjoneala puilor de elefanți de mare. Pinguinii Magellan sunt extrem de eleganți. Semeți, stau cu ciocul în sus, în timp ce își cheamă partenerii, prin sunete. Am fost atât de aproape de ei, încât am putut să le observ fiecare mișcare. Este absolut impresionantă atitudinea mândră a acestor animale... exceptând focile, care m-au surprins: se înghesuie pe o bucățică de plajă, stau unele în altele, chiar dacă doi metri mai încolo e loc berechet...

Celelalte animale de apă au un fel anume de a sta, pline de mândrie. Distinse, te țin la distanță prin simpla lor atitudine. Nu credeam că pinguinii sunt atât de mici. Iar despre foci, despre leii și elefanții de mare credeam, înainte, că mirosul pe care l-am simțit în apropierea lor are legătură strict cu grădinile zoologice. Ei bine, nu. Le e specific, exact același miros se simte și în spațiul lor natural.

După prima întâlnire cu Patagonia, am înțeles de ce se numește și “țara vântului turbat”. Experiența trăită la întoarcerea pe vas avea să-i confirme supranumele... din cauza furtunii de pe ocean nu am putut face următoarea oprire din program. Dar plecăm spre Capul Horn, cel mai sudic punct al Americii (de Sud) și apoi vom trece chiar prin Strâmtoarea Magellan. Vom pune piciorul în Ushuaia, locul denumit “fin del mundo” și, apoi, ne așteaptă Ghețarul Amalia.

Am ajuns în Patagonia! Și lumea se dezvăluie într-o haină nouă.