Prietena mea Fifi, spune că Portugalia e țara vieții ei. Pe mine, în prima zi în Lisabona, atâta m-a bătut vântul că aproape m-am simțit ca acasă, în copilărie, când luam bătaie.

Am zis să îmi încep vizitarea orașului cu Belem, că tot am înțeles că vine de la Betleem, și m-am dus cu copilul din dotare fix la Tower, adică turnul care păzea orașul de maurii care până la urmă tot l-au cucerit. Frumos rău turnul, vântos rău locul. Îmi mai venea sufletul la loc numai când le vedeam pe englezoaice în șlapi și pantaloni scurți. Pielea lor albă și zgribulită, precum puii de gostat înainte de '89, mă făceau să opresc pentru câteva secunde clănțănitul dinților în gură.

Vreo 2 ore ne-am luptat cu vântul de pe malul oceanului și, bine scuturate, ne-am recules la mormintele lui Vasco da Gama și Henric Navigatorul. Cel din urmă, pentru cine nu știe, e, vorba Mayei, "primul om din lume care a plecat vreodată de undeva", cică a învățat la istorie. Io cu Vasco da Gama m-am mai întâlnit acum 2 ani, la mormântul lui din India. Din aceeași reîncarnare. :)

Chiar așa, eu am vizitat amândouă, cele două, morminte ale acestui personaj important. Altfel, Mănăstirea Jeronimos, e unul dintre cele mai frumoase locuri în care am intrat vreodată. Toată clădirea zici că-i o dantelă.

Calamarul era în program pentru masa de prânz, fix înainte de a lua tramvaiul 25. A fost momentul meu de bucurie și de relaxare. Am deschis fereastra, ne-am așezat comod, și ne-am plimbat până ne-am săturat. La capăt de linie coboram, ca să mergem 10 m până în stație, și la urcare, conversam cu șoferul ca și când atunci ne-am văzut pentru prima oară.

Am stat 4 zile, dar am reușit să vedem și unul din primele 10 cele mai frumoase castele din lume, și am ajuns și în cel mai vestic punct al Europei. Nu ai cum să ajungi la Lisabona și să nu vezi Cabo da ROCCA.

Un concert de muzică fado, cântat la masa ta în timp ce tu guști din licoarea denumită vin de Porto, poate să întregească oricare din serile petrecute în inima Portugaliei.