Adevărul e că nu știu de unde să apuc această țară. Aș fi tentată să spun că am văzut ceva din ea și, în același timp, cred că am văzut prea puțin, ca să-mi fac o imagine solidă. Mărturisesc că aș vrea să revin ca să înțeleg mai multe... deși nu sunt convinsă că, de fapt, nu o să mă încurc și mai rău.

Chile are și apă, și stepă, și munte, și ghețari, are și minereuri, și vin, și vaci, și oi și... câte și mai câte... Iertați-mi simplitatea abordării, dar eu compar ce văd în călătorii cu ce avem acasă. Din categoria celor pe care nu le avem... recunosc, mi-au atras atenția drumurile! Au o infrastructură foarte bine pusă la punct, șosele semnalizate impecabil și autostrăzi la îndemână. Pe marginea drumului, iarba e cosită și, în ansamblu, mi-a dat senzația că este una dintre cele mai înflorate țări din tot ce am văzut până acum.

Al doilea lucru care mi-a atras atenția este inventivitatea în materie de tricotaje. Tricotează orice: haine, accesorii, decorațiuni, jucării. Femeile chiliene zici că au andrelele lipite de mâini. De dragul lor, mi-am cumpărat și eu o pereche și un ghem cu care m-am jucat în zilele libere.

Pictează mult și orice! În localuri, fie cafenele sau restaurante, fie din vârful muntelui sau din centrul Capitalei, în fiecare local, se simte mâna cuiva care iubește frumosul și colorează locul. De la mese, până la faianța din “baños” - toalete, toate sunt înfrumusețate.

Cântă, dansează, interacționează peste tot! Fără microfon și fără boxe, folosindu-și doar talentul și energia personală, își inventează o scenă oriunde și dau tot felul de spectacole. Adună în jurul lor mulți oameni pentru că, peste tot, sunt mulți privitori - oameni care stau, pur și simplu...

Scriam, la început, că nu știu de unde să o apuc pentru că, teoretic, aș spune că e o țară cu oameni foarte harnici, care cultivă pământul și folosesc manufactura și turismul, ca să facă bani... Paradoxul e că, practic, la doar câțiva pași distanță, vezi mulți, foarte mulți oameni care nu fac nimic...

Chile este țara cutremurelor.
În mai 1960, a fost cel mai mare cutremur din lume - 9,5 grade pe scara Richter. Drept urmare, au pus la punct sisteme antiseismice și creează structuri care permit clădirilor să fie flexibile. În Chile, în fiecare zi, la fiecare 3,5 minute sunt mișcări de pământ.

Chile e o țară bogată.
Producția minieră a îmbogățit-o: 28 % din producția globală de cupru este în Chile.

Oamenii sunt împărțiți după 5 categorii de venituri:
- clasa de jos, pana în 1000 de dolari

- clasa medie spre jos, 1500-3000 de dolari

- clasa medie în sus, 3-5000 de dolari

- clasa medie spre înalt, 7000 dolari

- clasa superioară, peste 8000 dolari

Cu toate acestea, oamenii mi s-au părut modest îmbrăcați, chiar spre sărăcăcios. Nu am întors capul după nicio femeie sau vreun bărbat care să-mi trezească admirația.

O să încep cu Santiago, capitala, în care am stat puțin mai mult și am reușit să mă învârt suficient prin zonele principale. În privința clădirilor, amestecul de stiluri, de pături sociale se simte pe fiecare stradă. Cred că orașul s-a dezvoltat, pur și simplu, fără o viziune anume... și se vede. Sunt clădiri foarte frumoase și foarte urâte. Sărăcia și bogăția au, uneori, pereți comuni. Mașini foarte scumpe sunt parcate în fața unor magazine... tot acolo unde lucrătorii își promovează, strigând, serviciile.

Pe strada unde e Muzeul de Artă, câțiva studenți cântă foarte frumos. Vis-a-vis, la doi pași, trei doamne prăjesc în mijlocul străzii gogoși și carne sau vând prăjituri în șervețel... Chile e țara contrastelor foarte puternice.

Puerto Montt - portul din zona germană din Chile.

Țara în care sunt 15% dintre vulcanii de pe tot globul are o porțiune - Zona de Sud, care în urmă cu aproape 200 de ani era o imensă pădure virgină... până când președintele chilian a decis să o populeze.

Pentru că chilienii nu erau dornici să o transforme într-o oază de civilizație (oamenii nu se mutau acolo), președintele a căutat soluții în afara țării. Populația statului Chile avea atunci 1 milion de locuitori, astăzi sunt 17 milioane. Un explorator german, Philip, a sosit aici în numele Universității din Berlin, a studiat zona, s-a îndrăgostit de vegetația de aici și a declarat-o Elveția Americii de Sud.

El a insistat să promoveze zona Puerto Montt în Germania, în speranța că nemții, care nu traversau atunci o perioadă stralucită, vor alege să se mute în Chile.

Vicente Perez Rosales, exploratorul după care a fost numit Parcul Național, a plecat în Germania și le-a făcut o ofertă germanilor: “dacă veniți în Chile, primiți de la guvernul chilian pământ, animale, bani pentru instalare și cetățenie”. În 1852, sosea primul vas cu 220 de germani la bord.

Au fost primii care s-au stabilit acolo și au creat comunitatea germană din Chile. Au construit o piață, o biserică, și, odată cu primele case, au fondat Puerto Montt. Au continuat prin a explora zona și, după un an, aveau să fondeze orașul Puerto Varas.

În următorii 30 de ani au ajuns 50.000 de nemți, care sunt acum cei mai bogați fermieri din Chile. 60% din producția de lapte a statului Chile provine de aici.

În Puerto Varas casele sunt făcute din lemn, în stil german, iar mâncarea este tradițională nemțească. Puerto Varas se mai numește și Orașul Trandafirilor... bogate tufe de trandafiri sunt peste tot. Astăzi, turismul în general și turiștii americani, în special, care sunt în număr mare, au o influență destul de puternică în zonă. De altfel, “spanglish" e denumirea amestecului limbilor spaniolă și engleză. În Chile, vreo 100.000 de oameni vorbesc și germana.

Osorno, vulcanul care a erupt ultima oară în urmă cu 150 de ani, s-a lăsat admirat de pe o bărcuță care ne-a plimbat pe lacul Todos Los Santos.

Am vizitat Puerto Montt, Punta Arenas, Valparaiso și Santiago de Chile. Destul... cât să plec din Chile cu sentimentul că mai am atât de multe de învățat despre chilieni și țara lor!