Zobar

09 Februarie 2014, 22:47    •   
comentarii

“Esti tot ce imi trebuie si nimic din ce-am crezut ca vreau” – a fost cel mai frumos mod in care el mi-a spus cat de importanta sunt in viata lui. Nu l-am intrebat ce-ar fi vrut de fapt, pentru ca intelesesem foarte bine cum stau lucrurile. Nici el nu era ceea ce cerusem eu.

Singura de ceva vreme, pentru ca niciun barbat nu reusise sa ma distraga mai mult de o zi de la ce imi place sa fac, il rugam pe Doamne Doamne sa-mi trimita pe cineva cu care sa rad, sa plang, sa respir, sa ma bucur si pe umarul caruia sa ma sprijin atunci cand simt ca nu mai pot. Eram deja la varsta la care nu mai eram nici disperata sa fac un copil, nici distrusa ca inca nu m-am maritat…

Nu mai simteam nici macar presiunea apropiatilor care sa ma terorizeze intreband cu insistenta cand am de gand sa intru si eu in randul lumii, asa cum se intampla cu “fetele batrane”. Doar ca mi-era dor sa mi se intample din nou.

Si-am invatat ca Universul nu sta cu mainile, cica doar trebuie doar sa-i ceri cat mai precis ce vrei: sa aiba parul negru (eu m-as fi bucurat sa vad ca mai are, nu ca nu l-as fi iubit si chel), sa fie inalt si slab, cu ochii verzi – amandoi de-aceeasi culoare, nici sarac şi nici bolnav… pe alea cu “sa nu fie nici curvar si nici betiv” nu le mai iau in calcul.

Sincer, mie mi-a fost cam frica sa intru atat de tare in detalii, mai ales ca nici eu nu stiam exact ce vreau. Radeam cu o prietena care, povestindu-i reteta succesului in relatie, a avut o revelatie: “Da, eu cand i l-am cerut Universului, am uit sa spun ca trebuie sa nu fie insurat”. Alt prieten ceruse si el de toate, mai putin sa fie normala la cap (nu si-a pus omul problema ca o sa dea peste o posesiva obsedata care o sa-i manace zilele si mai ales sanatatea, atat in timpul relatiei cat si multa vreme dupa).

Imi place sa fac haz de necaz despre asta si sa spun ca Universul ar fi putut de fiecare data sa vada ce fata minunata sunt si sa se straduiasca mai mult din proprie initiativa. Personal, cred ca ne ies in cale oamenii de care avem nevoie in acel moment al vietii noastre. Oamenii langa care putem sa crestem si sa invatam altfel lucruri la care am ramas corigenti de datile trecute. Barbatii din viata mea nu au fost neaparat ceea ce mi-am dorit, dar au fost sigur fix ceea ce imi trebuia la momentul respectiv.

Am invatat intre timp sa nu ma mai mir nici de alegerile mele nici de alegerile celorlalti. Cand e sa fie, se-ntampla si vine ZOBAR pe marginea drumului, te indragostesti si, fara sa-ti dai seama, te trezesti deja in cine stie ce caruta…

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Cubul, un test de personalitate

V-am pregătit un joc tare drag mie. Se numește CUBUL. Este un exercițiu de imaginație, un test de personalitate.   Mi l-a facut cineva în urmă cu 15 ani și de atunci folosesc orice ocazie să-l dau mai departe. Îi rog...

citeste mai mult  

De ce ne e dor de “acasă”

Noi suntem generația care suferă de dor de “acasă”. Și acasă înseamnă locurile în care ne-am născut, în care am copilărit. Noi suntem generația care a învățat să meargă pe...

citeste mai mult  

E greu să vorbești cu Dumnezeu. La fel de greu cum e să vorbești cu părinții tăi.

Începe Săptămâna Mare și mi-am propus să fie Săptămâna Cumințirii din toate punctele de vedere. O săptămână în care să vorbesc cu Dumnezeu mai mult decât cu oricine altcineva....

citeste mai mult  

Când oamenii sunt faini și simpli

„Mi-am plâns împreună cu tine toate îmbrățișările pe care nu le-am primit, toate te iubesc-urile pe care nu le-am auzit, toate mângâierile pe care nu le-am simțit!   Mi-am plâns...

citeste mai mult