“Nu știu ce să simt” poate părea un enunț absurd. Dar, dacă ne gândim bine, pentru aceiași oameni, întâmplări, evenimente... simțim bine, simțim rău sau oscilăm între bine și rău, într-un haos emoțional... Toate astea se întâmplă în funcție de ceea ce știm cu adevărat.

Nimic nu ni se pare mai greu decât frământarea sufletului, între minus și plus... Am luat sau am picat un examen, oricum ar fi, știm exact ce simțim: bucurie sau tristețe. Perioada dintre data la care am susținut examenul și momentul rezultatului e, de fapt, perioada cea mai grea... Am primit un diagnostic și știm ori că suntem sănătoși, ori că trebuie să urmăm tratament... dar știm, exact, ce simțim. Mi se pare groaznică situația în care simți, știi că nu ești bine și, totuși, nu faci investigații. Asculți, cu inima cât un purice, când în jurul tău se vorbește despre sănătate, dar tot nu faci nimic... Nu știi ce să simți despre starea ta și despre momentul pe care îl traversezi. Nu te simți bine, dar, MĂCAR, ÎNCĂ, nu ai un diagnostic înfricoșător!

Ești într-o relație și lucrurile nu se întâmplă așa cum ai fi vrut tu... Din păcate, nici nu încerci să rupi pisica în două, nici nu-ți asumi să vezi lucrurile dezgolite, în adevărul lor... și nu faci decât să rămâi în aceeași zonă de neliniște, de nemulțumire perpetuă, în care nu-ți permiți să te simți fericit, dar nici tristeții nu-i dai voie să se declanșeze pentru că, undeva în sufletul tău, speri că, poate, lucrurile se vor schimba...

Atunci când aflăm adevărul, ne liniștim. Indiferent de natura lui, avem un răspuns și știm că trebuie să acționăm într-un fel.

Atunci când știi adevărul, le permiți emoțiilor tale să se așeze exact acolo unde le este locul. Și, când emoțiile sunt în acord cu realitatea, sufletul se liniștește și mintea se limpezește. Oricât de grav e adevărul pe care l-am aflat, ne vom simți mult mai bine făcând ceva ca să schimbăm situația, dacă nu ne place, decât să stăm suspendați în incertitudine, paralizați de demonul potențialului adevăr incomod.