Vreau să fiu bună. Cu fiecare zi, mai bună. Am toate motivele să muncesc pentru asta. Nu e ușor. Toate proiectele începute până la 40 de ani își urlă nevoile. Am vrut pe rând să fiu educatoare, actriță, fiică, soră, jurnalist, iubită, mamă, prietenă, mireasă, șefā, om de afaceri, animator. Toate sunt proiecte pe care le-am început. Unele le-am și terminat. Altele sunt în derulare iar câteva dintre ele se vor termina în ziua aceea nehotărâtă de mine.

Mi-am dat seama că încă mai vreau multe lucruri. 
Aș vrea să nu las câteva idei neterminate. Aș vrea să nu pierd sentimente netrăite și vorbe nespuse. Aș vrea să-mi fac timp pentru tot ce simt că ține de mine. Dar cel mai mult îmi doresc să fiu bună. 
E foarte greu să rāmâi bun când în jurul tău sunt atâtea motive să fii rău. E foarte greu să oprești răul la tine.


Îmi plăce să spun că o să-mi iasă bube pe tot corpul dacă nu fac ce simt. Că risc să fac ulcer dacă mai înghit și lovitura asta. Că sigur o să mă usture pe gât toate cuvintele nespuse. Sunt scuze numai bune ca să ripostez. Ok. Să presupunem că m-ar putea elibera o reacție pe măsura mizeriilor încasate. Dar îngerul meu va avea aripile mai grele cu câteva păcate luate asupra lui. Ca să mă ajute să zbor, îngerul meu are nevoie de aripi ușoare. E un motiv suficient pentru ca eu să fiu bună. Până la urmă toți vrem să ne înaltăm. Nu mă gândesc că o să traversez toată aventura asta minunată care se numește viață ca să mă îngroape niște oameni doi metri în pământ. Mă gândesc că sufletul meu o să se înalțe. Și pentru asta încerc să trec prin lume privind spre cerul care într-o zi îmi va fi casă. Când ne gândim la oamenii dragi plecați dincolo, privim cerul. Nu o să mă gândesc niciodată la tata uitându-mă în pământ. E acolo sus. Și îngerul lui e prieten cu îngerul meu. Și amândoi zboară. Din păcate sunt prea mulți îngeri care se târăsc. Sunt îngeri care s-au oprit sub greutatea aripilor lor. Și au ajuns să fie ei povară. Prea mulți oameni care își cară în cârcă aripile îngerilor lor transformate în plumb. Dacă vă uitați în jurul vostru o să-i recunoașteți. Au umerii aplecați. Și nu de bătrânețe. Au privirea în pământ. Îngerii lor au aripile foarte grele. 
Există un moment al fiecărei situații în care alegem ce facem mai departe. Dacă privim răul din fața noastră și nu ripostăm pentru că “nu se face sau “nu e frumos” atunci da, e posibil să facem ulcer, să ne iasă bube pe față. Dacă ripostăm răul merge mai departe și urmele lui transformate în plumb se așează pe aripile îngerului nostru. Nu vreau asta. Dacă pot să las în urma mea lumea mai bună cu un om, vreau să fiu omul acela. N-o să-mi iasă peste noapte. Dar nu voi renunța să vreau în fiecare zi să fiu mai bună .Și chiar să fac ceva pentru asta, în fiecare zi. 
Eu nu vreau să-i fac rău îngerului meu. Îl vreau ușor și vesel, gata să zboare cu mine spre înaltul cerului. 
De dragul îngerilor nostri putem să nu facem nimic. Ba da. Putem să zâmbim. Privind dincolo de ochii răului din față noastră o să întâlnim zâmbetul îngerului care își flutură bucuros aripile ușoare. 
Ultima oară când am exersat mi-au mai zâmbit încă doi îngeri : al tatălui meu și îngerul bunicii de la care am învațat pe de rost prima mantră din viața mea:


Înger, îngerașul meu

Ce mi te-a dat Dumnezeu

Eu sunt mic tu fā-mă mare


Eu sunt slab, tu fă-mă tare.