Uite ce mamă frumoasă are copilul ăla !

Când auzi asta din gura propriului copil și îl vezi uitându-se cu admirație la mămicile altor copii, începi să te uiți și la tine.

Când am auzit-o pe Maya spunând cu voce tare, în timp ce se uita după mama unui copil: "uite ce mămicā frumoasă are copilul ăla", pentru prima oară am devenit atentă la mine. Se întâmpla acum vreo 10 ani.

După naștere am păstrat cele aproape 100 de kilograme ca pe bunul meu personal și le-am întreținut lună de lună, să nu cumva să-mi scadă comoară.

Când ai aproape 100 de kilograme nu prea ai de ales. Te îmbraci cu haine largi, să maschezi cât mai mult colacii, îți iei încălțări joase să te miști ușor, poșete mari să nu se mai vadă unde ți se termină burta și unde începe poşeta…

Coaforul e pe post de muzeu. Îl vizitezi când nu mai ai de ales. Iar faţa…în spatele unei perechi mari de ochelari nu mai ai nevoie de niciun rimel.

Exagerez, evident. Dar cu toată sinceritatea recunosc că mă cam împiedicau kilogramele în plus să-mi doresc să mă aranjez. Erau asa, ca o piedică în calea fericirii mele. Pentru că nu-mi doream să mă uit în oglindă. Și cum să te dai cu fond de ten pe nevăzute, sau să-ți faci o tunga cu creionul dermatograf?

Nu-mi plăcea de mine dar mă păcăleam că toate sunt la locul lor în viața mea. Asta până când am văzut-o pe Maya uitându-se la mămicile aranjate ce-i ieșeau în cale.

Mi-am amintit aseară la aeroport povestea asta veche de vreo 10 ani. Am așteptat-o pe fata mea și eram îmbrăcată cochet, coafată, aranjată și cu o stare foarte bună. Ea m-a luat în brațe și apoi s-a îndepărtat doi pași, m-a măsurat din cap până în picioare și-a zis:

“Mama, ce frumoasă ești. Dar, vai doamnă Retegan, arătați foarte bine!”

Copiii noștri își doresc mămici frumoase. Frumoase în sensul acela: să placă ochiului. Să se placă ele pe ele.Să pleznească de fericire, nu de kilograme în plus. Să se umfle de mândrie, nu de grăsime.

Dacă eu nu mă plac pe mine, dacă eu nu mă iubesc, dacă mie nu-mi face plăcere să mă uit în oglindă pentru că se termină oglinda și eu nu m-am terminat… cei care ne iubesc simt asta prin toți porii noștri. Fiecare bucățică din corpul nostru vorbește despre nemulțumirile pe care doar tu crezi că le auzi în cap. Nu. De-acolo din cap de fapt ele urlă pe o voce care se aude mai tare decât dacă ai țipa.

Toată viața am ținut diete.Toate dietele din lume. De câteva zile, am început Dieta Minune. E o glumă această denumire pentru că de fapt nu e vorba de nicio dietă. Pur și simplu mănânc orice dar la ore fixe: 7.00, 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00. Nimic între mese în afară de apa plată sau cafea fără zahăr și lapte. În două săptămâni am slăbit 5 kilograme. A dispărut sentimentul de vină pe care îl aveam atunci când mâncam ceva “interzis”, a murit micul somalez care cred că stătea ascuns în stomac, dintr-o altă existență și mânca pe rupte de teamă să nu facă foame, sunt preocupată să mănânc ce-mi place și nu orice îmi pică în mână, nu mai sunt disperată să mănânc la o masă tot ce vreau pentru că știu că peste 3 ore pot să mănânc din nou.

Nu m-am simțit niciodată mai bine. Nu am avut niciodată o stare psihică și fizică mai bună.

Am aflat Dieta Minune de la o fată care a trăit miracolul pe pielea ei. Pe 19 septembrie o să mă întâlnesc cu ea, cu nutriționistul și cu 100 de persoane care s-au înscris la întâlnire și vin să afle detalii despre cum să slăbești mâncând de toate, dar respectând un program de mese.

Între timp m-am împrietenit cu sute de oameni care speră să găsească Dieta Minune.

“Slăbeşte cu mine” este un grup pe facebook care s-a născut de 2 zile și are peste 500 de membri. Poveștile oamenilor de-acolo îmi trezesc tot felul de amintiri. E minunat să simți că nu ești singur într-o bătălie. Și chiar cred că e bine să faci parte din grupuri de susținere atunci când ai o luptă de purtat.

Unde-s mulți puterea crește și ronțăitul nu sporește.