După câte o situație neplăcută (o ceartă, o discuție în contradictoriu, o greșeală, un conflict), sentimentele noastre sunt afectate. Toate cele enumerate mai sus pot să fie traduse în: furtună, tunete, fulgere, tornadă, uragan.

Ei bine, când vine furtuna peste relațiile noastre, sentimentele se zguduie, se zdruncină, se scutură precum copacii în mijlocul furtunii.

- Astăzi simt că eu sunt aici, cu tine, dar sentimentele mele au plecat în urma discuției pe care am avut-o aseară!, mi-a zis, la un moment dat, cineva cu care pot discuta despre tot ce simțim și trăim, despre emoții și stări, despre relația noastră cu bune și cu provocări.
Evident că nesiguranța s-a instalat automat în capul meu, mintea a și început să scrie scenarii, vedeam fizic cum frica de a nu pierde relația începea să-mi dea târcoale.

- Tu cum te simți?, a venit întrebarea.
În capul meu s-a instalat panica. Acum, ce spun? Sunt două variante: că și sentimentele mele au plecat ori că eu am în continuare sentimentele neclintite ca o stâncă.

Am respirat de câteva ori și am căutat adevărul din mine, nu răspunsul cel mai potrivit. Și mi-am dat seama că și în această situație, și în altele, când vine furtuna peste o relație, sentimentele caută să se salveze. Ele pleacă din ceartă în căutarea unui loc mai bun. Uneori, sentimentele pleacă val-vârtej, alteori în vârful picioarelor. Putem spune că sunt lașe, părăsesc părăsesc relația. De fapt ele încearcă să se salveze, știind că relațiile se schimbă, în timp ce ele ne vor însoți toată viața și își vor găsi mereu locul in relațiile care vin la rând.

Privind acest tablou, am înțeles cum procedez eu. Când văd sentimentele că își caută ușă de scăpare, acționez ca o cloșcă atunci când își strânge puii în jurul ei din fața unui pericol. Îmi desfac mâinile și îmi adun sentimentele, le strâng cât mai aproape de piept și le ocrotesc. Nu cu forța, nu cu încrâncenare, ci cu grijă. Și le țin acolo, pe pieptul meu, până când ele își vor găsi singure locul ori înapoi, în relația care încercă să scape din furtună, ori în altă parte.
Așa fac eu. Las timp sentimentelor mele să ia decizii pe liniște, pe pace, nu în mijlocul războiului. Nu am făcut asta mereu dar, de când am descoperit că nu sunt nici mai mică, nici mai proastă, ci îmi fac mie un imens bine și dau o șansă relațiilor mele, totul a devenit mult mai simplu.

Sentimentele mele așteaptă să le spun ce să facă. Și eu voi ști să fac asta doar dacă îmi voi asculta inima.