Este cea mai mare nevoie. Indiferent că sunt tineri sau bătrâni, femei sau bărbați, slabi sau grași, sănătoși sau bolnavi, săraci sau bogați, de la țară sau de la oraș, din România sau nu, intelectuali sau muncitori, harnici sau leneși, originali sau banali, inteligenți sau mediocri... indiferent de categoria în care ar putea fi plasați, absolut toți oamenii vor iubire. Și, paradoxal, fac tot ce pot, ca să nu o primească... Resping, alungă, fug, se ascund, mint, pacălesc, fură, înșală, ignoră, renunță, sufocă, agresează, sfidează, abandonează...

Să rămână constant deschiși în dorința de a fi iubiți e cel mai greu lucru pe care îl au de făcut oamenii.

Pot muta munții din loc, pot construi cele mai performante aparate, pot inventa cele mai interesante aplicații, dar nu pot obține și păstra iubirea propriilor copii. Pot culege aplauzele întregii lumi, pot străluci în lumina tuturor reflectoarelor, pot obține recunoașterea globului pământesc, dar nu pot să obțină și să păstreze iubirea unui singur om...

Pot colinda toată lumea, pot ajunge în cele mai îndepărtate colțuri, pot cuceri cele mai înalte piscuri, pot ajunge în măruntaiele Pământului, dar nu pot intra în inima celor mai importanți oameni din jurul lor...Pentru că oamenii depun foarte mult efort ca să obțină toate celelalte lucruri, se trezesc prea obosiți pentru efortul presupus de iubire...

Și, apoi, tuturor ni se pare că iubirea nu se cucerește și nici nu se întreține... E limpede, nu? Iubirea se cuvine!

Se cuvine ca fiecare să trăiască în iubire, așa cum se cuvine să trăim în pace, să trăim sănătoși, să trăim mulțumiți de viața noastră.

Dacă am face și pentru iubire aceleași eforturi pe care le facem pentru toate celelalte nevoi, am trăi în iubire și totul ar fi mult mai simplu... Când iubești, ești bogat. Când ești bogat, nu ești neapărat bogat și în iubire.

Când iubești, ești viu. Și ești viu, tocmai ca să descoperi cum e să iubești.