Când scriu ceva care mi se pare şi mie special sau aflu ceva interesant sau am o idee de eveniment de vacanţă, de lucru, de ce vreţi voi, mă grăbesc să le povestesc celor mai apropiaţi ce văd, vreau, simt, intenţionez. Şi, în stilu-mi caracteristic, pun în poveste tot entuziasmul meu, toată măiestria de a crea imagini din cuvinte, toată energia cu care sper să se şi întâmple ceea ce îmi doresc. Iar cei din faţa mea stau cuminţi şi mă ascultă. De cele mai multe ori, sunt atât de preocupată să spun lucruri, încât nici nu mai observ dacă cei din faţa mea mă urmăresc sau nu. După cum m-a descris la un moment dat o bună prietenă, sunt un bun emiţător. Cu recepţia am uneori probleme. Evident (acest cuvânt este şi el un tic verbal sesizat de o altă prietenă), am preluat ideea şi am îmbrăcat-o într-o formă care să-mi convină: sunt un bun emiţător pentru că asta am făcut 20 de ani la radio. Emisiunile mele nu au avut întotdeauna interacţiune cu ascultătorii şi, de multe ori, trebuia să lansez ceva în eter şi doar să-mi imaginez impactul pe care tema mea îl are asupra ascultătorului şi posibilele lui reacţii. Aşa se explică de ce în viaţa de zi cu zi uneori aştept răspunsuri, alteori nu. Aşa că, uneori, fix în aceste cazuri, după ce fac o expunere aştept o reacţie. Din partea a 2 persoane importante din viaţa mea (dintre care una e fiică-mea, iar cealaltă foloseşte aceleaşi metode chiar dacă nu au o legătură de sânge), la sfârşitul demostraţiei mele aud invariabil: TARE! Se întâmplă atunci când cei doi oameni care folosesc acestă expresie nu vor să dezvolte cu mine o discuţie pe marginea subiectului abordat. Fie pentru că nu vor să mă supere, fie pentru că nu au chef sau timp pentru asta. Ambele persoane ştiu foarte bine valenţele acestui tip de reacţie. Şi mai ştiu, vorba Mayei, că n-am ce să le reproşez. Eu pot să cred ce vreau: tare drăguţ, tare interesant, tare naşpa, tare prost, tare plictisitor, tare şmecher… Pentru ei doi, expresia TARE! este cel mai elegant mod de a-mi închide gura şi de a pune punct unei discuţii chiar înainte să înceapă. Tare, nu?