Am fost invitată speaker la The Inspiration Factory - un proiect frumos pornit de 5 tineri, elevi la licee din București. 5 puștani care gândesc matur, curat și responsabil. Am vorbit în public de nenumărate ori. Si in fata celor mici dar şi inaintea adulților. Ieri mi-a fost cel mai greu și cel mai frumos. Spectatori erau aproape 100 în marea lor majoritate adolescenți. Şi fix în fața mea era Maya însoțită de tatăl ei. Iar eu le vorbeam tinerilor despre cum trebuie să creadă în visele lor. Si le spuneam povestea mea care era știută în cele mai mici detalii de cei doi oameni din familia mea. E cel mai greu să te descurci în fața celor apropiați. Masele nu te intimidează. Miile de ochi necunoscuți nu-ți dau emoții. Dar când îi ai în public pe doi dintre cei mai dragi oameni din lume, brusc totul primește altă greutate.

Iar dincolo de ei sala era plină de tineri frumoși și deștepți care veniseră acolo să fie parte dintr-o întâmplare minunată.

O mână de copii iscă lucruri. Trăiesc experiențe, leagă oameni, schimbă lumea. Si țara. Şi ne arată nouă, părinților lor cā nu mai au timp să îmbătrânim. Si nimeni nu mai trebuie să moară ca să se întâmple ceva bun în țara asta. Dar toată lumea trebuie să muncească. Altfel. Eficient și inteligent. Pur și simplu generația de astăzi nu mai are timp să muncească oricum. Ea vrea să muncească și să aibă rezultate. Pentru că înainte de a se apuca de lucru analizează, planifică și fac socoteli. Nu despre cât efort depun și cât o să câștige ci despre cât de frumos o să fie după ce o să fie puțin greu. Iar copiii astia sunt intimidant de destepti. Tinerii de astăzi stiu cât n-o să mai invātām noi în urmatoarele 4 vieti.

" Pot să vă dau numărul meu să o sunați pe mama? " M-a întrebat unul dintre băieți la sfârsitul întâlnirii în care eu i-am asigurat că sunt o mamă frumoasă pentru că așa m-a crescut copilul meu și că dacă ei au acasă părinți care nu-i înțeleg și nu-i susțin insemanā că încă mai trebuie să muncească la asta și să-i ajute pe mama și pe tata să-și depășească toate blocajele. " Eu sunt profesoară și mă bucur că am venit la întâlnire pentru că am înțeles încă o dată că nu sunt defectă. Eu sunt așa cum spuneați dumneavoastră", mi-a zis o doamnă cu emoție în glas referindu-se la faptul că i-am rugat pe adulții din sală să fie pentru copiii lor antrenori și nu arbitri.

Cristi Drăgan este un tânăr care îmi place foarte tare.

Un băiat de 17 ani pe care l-am cunoscut acum vreo 5 ani și care m-a impresionat. Genul acela de omuleţ cu care ai începe o afacere, i-ai da casa pe mânā. Genul care nu se teme de niciun efort, care știe că puterea e în mâinile noastre. El, împreună cu încă 4 prieteni au început o serie de conferințe în care invită oameni să-i inspire pe tineri. Nu știu dacă povestea mea i-a inspirat dar sigur întâlnirea mea cu ei le-a confirmat copiilor din sală că nu sunt defecti și le-a amintit că sunt foarte deștepți și foarte frumoși și toată lumea e în fața ochilor lor. Trebuie doar să întindă mână și să o prindă. Si să rămână cu ochii deschiși că să nu uite drumul înapoi dacă au nevoie să le fie farul reper.

Sunt fericită că am făcut parte din această întâmplare și o să va mai povestesc despre ei pentru că fac acești copii minunați câte nu fac 1000 de adulți la un loc.