Suntem fiecare pe culoarul lui. Trebuie doar să ajungem la linia de sosire. Diferită pentru fiecare culoar. În ritmul nostru, dozându-ne energia, hidratându-ne, făcând câte opriri avem nevoie, grăbind pasul atunci când putem. Dar scopul e unul singur, să ajungem la linia de sosire, fericiti că am parcurs culoarul nostru după inima și puterile noastre.

Adică, doar atât? Despre asta e viața? Să nu trec eu puțin linia în culoarul vecin și sa alerg umăr la umăr cu cel de lângă mine ca să simt că am cu cine să mă întrec? Adică să-l las pe celălalt să fugă mai repede când aș putea să fiu acolo și să-i pun o piedică?

Ni se pare îngrozitor de complicat tot ceea ce e de fapt îngrozitor de simplu. Dacă am sta fiecare în culoarul lui și lupta am da-o doar noi cu noi, sigur am trăi toți mai fericiți.

Nu rezolvăm nimic părăsindu-ne culoarul. Tot la finishul nostru ajungem. Numai că în loc să fi făcut asta în spațiul care ne-a fost alocat, am stat în spațiul altora luându-le și lor din aer și din energie.

Culoarul meu e numai al meu și nu o să mi-l ia nimeni niciodată. Chiar dacă vecinul din stânga sau din dreapta fură din ideile cu care eu merg înainte doar are senzația că a câștigat ceva. La linia de sosire e o tabelă pe care sunt trecute toate erorile, greșelile, furtișagurile. De fiecare data când am încercat să păcălim am “castigat” un punct pe tabela care ne așteaptă la linia de sosire. E o tabela pe care o vedem doar noi dar e ca și cum ar vedea-o toată lumea.

De fiecare data când facem un lucrur urât, sau emitem gânduri negative ar fi bine să ne imaginăm tabela aia care e la capătul culoarului nostru. Eu o vreau cu puncte albe.

Eu,mie, imi adun buline albe.

Vreau acolo pe tabelă să fiu premiantă. Aici doar alerg. Sunt maratonistă pe culoarul meu. Alerg pe cont propriu, îmi fac alergarea cât mai plăcută și dacă e nevoie din când în când mă opresc doar dacă în culoarul din stânga sau din dreapta mea e cineva căzut și vrea să-l ajut să se ridice. Nici măcar nu mai vreau să-l ridic eu. Poate omul vrea să învețe singur lecția asta, fără nici o mână din afară. Dar mă opresc să vadă că sunt acolo și aș putea să intind mâna. Știu din privirea lui ce am de făcut mai departe.

În rest, îmi văd de culoarul meu. Imi aleg singură antrenorii, preparatorii, eu simt cel mai bine cu cine mă potrivesc, în cine să am încredere că mă ajută să-mi dozez corect energia.

Am o singură țintă- finishul. Și un singur scop- o tabela cu multe buline albe. Și astea o să le primesc sigur dacă o să-mi parcurg culoarul echipată corespunzător: cu iubire, răbdare, credința, compasiune, generozitate. Și lăsând în urma mea numai raze de Mirela.