Draga mea Maya,

Mi-am dorit toată viaţa să fac un copil şi să-l nasc la 30 de ani, primăvara. Doamne-Doamne mi-a ascultat dorinţa şi ai venit pe lume în 24 mai 2001, când eu aveam fix 30 de ani. Şi am trăit atunci cea mai frumoasă zi din viaţa mea. De 14 ani încoace fiecare zi pe care o petrecem (fie că suntem împreună sau fiecare în treaba ei) e o provocare, fiecare an e o victorie. Ai fost un bebeluş minunat şi m-ai făcut să plâng de fericire de nenumărate ori. Ţi-am numărat zâmbetele, ţi-am verificat respiraţia, am stat cu mâinile întinse când ai învăţat să mergi. Mi-am dorit să ştii că ai dreptul să visezi orice, că eşti liberă să faci ce vrei tu, atât timp cât nu-ţi pui viaţa în pericol, şi că eu sunt cu tine oriunde şi oricând. Mi-am dorit să-ţi ofer o familie în care să creşti cu mama şi tata, dar nu mi-a ieşit, am visat să construiesc o casă, dar înca nu am fost în stare, am sperat să găsesc acel ACASĂ fizic în care tu să te poţi întoarce de oriunde şi oricând, dar nu am putut. Astăzi îţi fac un dar pe care n-o să ţi-l ia nimeni niciodată. Eu o să fiu FARUL tău! Pentru totdeauna! Cât voi fi aici pe pământ, dar şi atunci când voi pleca dincolo, voi rămâne pentru tine un far. Poţi să încerci liberă toate experienţele pe care ţi le va scoate viaţa în cale. Poţi să mergi pe mare şi să vâsleşti spre toate ţărmurile, să te lupţi cu toti piraţii din lume, să cauţi şi să găseşti toate comorile de care ai nevoie. Farul tău te va aştepta aprins şi tu o să poţi să-l vezi şi din cel mai îndepărtat colţ al lumii. Părinţii mei au devenit far pentru mine doar atunci când eu le-am aprins becul, adult fiind, şi i-am rugat să aiba grijă de farul meu. Am făcut multe greşeli pentru că nu ştiam că farul meu există, pentru că ei nu ştiau cum să mă facă să înţeleg că nimeni şi nimic nu e mai important pe lume decât mine şi că orice greşeală ar face un copil, părintele o iartă.

Ai aflat deja că nu sunt perfectă, că nu reuşesc de fiecare dată să gestionez lucrurile aşa cum aş fi vrut. Ştii că uneori trebuie să ai şi tu răbdare cu mine şi mai ştii că şi eu mă bucur şi sufăr şi sper şi regret şi mă îndrăgostesc şi visez la fel cum o faci şi tu. Nu ştiu de ce atunci când greşeşti îmi vin mai repede în minte pedepsele. Nu ştiu de ce încă mai cred că privarea de telefon, internet, televizor este corecţia de care ai tu nevoie când de fapt, mi-ai demonstrat de atâtea ori că nu asta e metoda. Ştiu că nu petrecem împreună atât de mult timp cât am vrea. Ştiu că nu reuşim să facem tot ceea ce ne-am propus. Ştiu că uneori îmi sună gândurile atât de tare în creier, că nu mai aud ce spui tu. Sunt momente în care nu ştiu de unde încep şi unde mă termin. Sunt zile în care nici eu nu mă recunosc… Sunt decizii pe care le iau în pripă şi situaţii în care acţionez sub impulsul furiei. Le ştie mama pe toate. Dar, dincolo de ele, crede-mă, mi-aş da viaţa pentru tine, aş întoarce pământul cu susul în jos, aş muta munţii şi m-aş lupta cu animalele sălbatice. Am înţeles că tu nu ai nevoie de toate lucrurile astea pentru că eşti suficient de deşteaptă şi de puternică să muţi şi singură munţii din loc. Aşa că eu o să fiu pentru tine Farul tău. O să mă găseşti aici de fiecare dată când vei simţi nevoia să te întorci acasă şi să aibă cineva grijă de tine. O să luminez drumul oricât de întunecate ar fi hăţişurile din care te-ai strădui să ieşi. Voi avea grijă să fie cald şi curat în fiecare zi în Farul tău ca tu să poţi să revii la el oricând. Trăieşte-ţi viaţa, iubita lui mama! Fii curajoasă şi fericită! Exprimă-te! Iubeşte! Încearcă! Crede, şi dacă nu-ţi iese, renunţă… înseamnă că nu acela era drumul. Dar fă-le pe toate cu zâmbetul pe buze, ştiind că farul tău e aprins şi tu nu trebuie decât să întorci privirea spre el ca să-ţi aminteşti că nu esti singură. Nu am vorbit cu tatăl tău despre asta. Dar, din câte îl cunosc, cred că dacă n-ai avut o familie cu mama şi tata în aceeaşi casă, ai sigur două faruri aprinse tot timpul pentru tine. La mulţi ani, Prinţesă!