Eu nu mi-am iubit învățătoarea.

Nici măcar nu îmi amintesc cum arăta. Îmi amintesc doar că avea un nume de boală din copilărie. Nu am iubit-o deloc pentru că nu m-a făcut sā o iubesc.

Nu țin minte så mă fi mângâiat vreodată pe cap sau să mă fi luat în brațe. Nici să mă pupe altădată decât atunci când o făcea regulamentar la buchetul de flori primit cu ocaziile oficiale. Mama nu prea se pricepea să intre sub pielea ei, tat nici atât. Tovarașa învățătoare era mult prea preocupatā de copiii ai căror părinți aveau posibilități: de la colega a cårei mama era vânzătoare la aprozarul din colț, la tatăl colegei care era directorul combinatului.

Mi-am amintit zilele trecute vorbind cu o prietenā care are o fetiță în clasa unei învățătoarea rece și superioară. Brusc mi-a venit în minte imaginea invatatoarei mele veșnic cu un jerseu pe umeri care o obliga să stea țeapănă fără se miște printre rânduri. Așa, din amintirile mele de copil care nu avut o învățătoare care să o iubească, vreau le scriu învățătorilor de astăzi cu tot respectul, cu toată dragostea, cu toată sinceritatea.

Dragā doamnā invāțātoare,

Ț -ul din cuvânt vā obligă să fiți jucăuși. Lăsați scorțoșenia pe care vi-o impune formularea de cadre didactice (acest “cadre” moștenit de la comuniști). Mergeți în sălile de clasă unde așteptă copiii . Jucați–vă cu ei. Nu vă mai încrâncenați în competiții si rezultate. Faceți lucurile cu bucurie, dați-le în fiecare zi un motiv să revină. Sigur e mult mai greu gasești în fiecare zi ceva care să-i amuze, relaxeze, bucure. E mult mai ușor să-i speriem , să le spunem că acum au responsabilități. Singura lor responsabilitate e sā fie fericiți. Așa cum ar trebui sā fii si tu dragă invătătoare când intri în clasă . Pentru că 30 de perechi de ochi se uită la tine ca la soare. Tu ești astrul lor. Când îi vezi cu capul plecat de vreo posomorâre sā nu te întrebi ce e cu ei. Să te întrebi ce e cu tine. Când o să-i vezi plângând dimineața cā nu vor să se despartă de parinti, så nu te întrebi ce le spun părinții, ci sā te întrebi ce nu le spui tu. Zâmbetul lor ar trebui fie singurul barometru. Dacă la sfârșitul unei ore de curs vei vedea 30 de chipuri cu zâmbetul desenat de la o ureche la alta poți sā consideri cā acea zi a trecut cu folos.

Invață-i ca nu suntem egal construiți dar suntem egali în drepturi. In dreptul de fi fericit, de fi respectat, dreptul de fi ascultat, dreptul de fi înțeles.

Programa??? Fenteaz-o. E un cumul de idei ale unor oameni. Nimeni nu poate spune lucruri bune despre ce scrie acolo. Dacă simți că nu li se potrivește, păcălește-o. Ei nu își vor aminti ce le-ai predat. Ei își vor aminti cum ai făcut-o. Ei vor ține minte chipul tau, nu coperțile manunalelor inventate de niște oameni pe care nu îi cunosc.

Eu nu țin minte cum o chema pe învățătoarea mea. Nici nu contează. Nu am iubit- o. Dar ție dă-ti sansa să te iubească. Nu contează cine sunt părintii lor, nu contează ce viață trăiesc acasă. De tine depinde să aibă la școală viața frumoasă.

Astăzi multi dintre copii care ajung in clasa ta stiu sa scrie, să citească, stiu alfabetul, se pricep să mânuiască un telefon poate bine decât noi două la un loc. Ia-i asa cum sunt, nu așa cum vrem sau nu vrem sa fie. Nu-i ordona in supunerea oarba. Te vor respecta si te vor iubi daca vei fi aceeași echipa cu ei. Coboară de pe podiumul pe care e cocotata catedra. Da-te jos de pe tocuri. Imbraca-te cu ceva comod, sufleca-ti mânecile si joaca-te cu ei. Copiilor le plac femeile elegante. Sa le priveasca de la distanta, nu le simt ca fiind partenere de joaca.

Fă-te comodă și relaxează atmosfera. Gândește-te mereu si mereu si mereu ca desi tu ai o clasa întrega pentru fiecare dintre ei ești THE ONE. Așa trebuie rămâi amintirea lor. O bucurie.

Hai că se poate. Alege să fii Zâna Bună, nu Vrăjitoarea din poveștile Găștii Zurli.