Nu poți crește o piatră de moară care în timp te va trage în jos. Atunci când identifici lucruri sau oameni care îți mănâncă viața scapă de ei. Nu sta să te întrebi de ce ți se întâmplă ție asta. Nu sta să analizezi de ce fac ei asta și cum ai ajuns tu în acel punct. Scapă pur și simplu. O să ai vreme toată viața să analizezi, dacă o să mai consideri că merită acest efort.

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care înflorește de vreo 2 ani pe zi ce trece. Momentul care a readus-o la viață, după ce se îngropase în datorii și mâncare din motive de nefericire, a fost fix renunțarea la ceva ce îi mânca viața: un apartament pentru care plătise deja niște zeci de mii de euro iar de vreo 2 ani rămăsese restantă la bănci și încerca să facă tot felul de artificii financiare. S-a dat peste cap, a făcut tumbe, a întins ața până când nu s-a mai putut face nimic. Într-o zi a pocnit. Și-atunci, fata mea, s-a mutat pur și simplu cu chirie și le-a spus celor de la bancă: "Luați apartamentul că mie îmi mănâncă viața."

Nu a fost ușor să ia această decizie. A încercat toate tertipurile, a pus în practică toate strategiile făcute de cei care nu doreau decât să o țină cât mai mult captivă în povestea asta din care ei câștigau banii pe care ea îi pierdea. Într-o zi a zis: “Stop joc! O să pierd o casă dar o să câștig liniște." Acela a fost sfârșitul unei luuungi și foarte grele perioade din viața ei. A pierdut niște bani dar a câștigat niște ani. De fapt, i-a câștigat pe toți.

Pentru că prietena mea și-a dat seama că se poate trăi și după ce ți-ai pierdut casa în care ai investit tot ce-ai câștigat vreo 10 ani. Și, surpriză, a descoperit că se poate trăi mult mai bine. Diferența de bani dintre chirie și rată era substanțială și nu mai trebuia să suporte, pentru a-și păstra veniturile, niște șefi care îi mâncau sufletul pentru a putea plăti o casă ce-i mânca viața. Și uite-așa, a luat-o de la capăt cu totul: altă casă, alt job, altă perspectivă asupra aceleiași singure vieți. Nu e o altă viață. E doar viața ei privită și tratată cu grijă și cu atenție.

Ea știe cum e să o ia de la capăt. Nu se mai teme de asta. Acum e cu ochii-n patru și identifică mult mai repede și mai ușor oamenii și lucrurile care ar putea să îi mănânce viața. Am fost acolo să îi amintesc că acel apartament nu este viața ei dar ea și-a închis viața în apartamentul acela.

Nimeni nu e viața noastră dar ne închidem viețile în tot felul de oameni, orașe, case, job-uri, vise, planuri.

Viața are nevoie să se miște liberă de orice obligații. Ea nu poate fi plătită în rate. Poate fi luată cu totul și pierdută pe de-a întregul.

Oprește-te o secundă din tot ce faci, ieși din malaxorul în care ai intrat de bună voie și uită-te puțin în cuvă. Acolo e viața ta. O hrănești cu ce are ea nevoie ca să crească mare și frumoasă ori pe marginea cuvei stau întinse mâini care rup bucăți din viețișoara ta? Îi dai vieții tale hrană sau oamenii din jurul tău se hrănesc din viața ta?

Dacă ai identificat cine îți mănâncă viața, taie-le rația. Anunță-i că s-a închis cantina socială și că vor fi nevoiți să caute de mâncare în altă parte. Că n-au știut să ia cu măsură și au golit frigiderul. Ia-ți viața în brațe, mângâi-o și află care sunt lucrurile care îi pică bine. Și nu-i mai da nimic din ce cade greu la stomac. Nimic care balonează, constipă, creează indigestie. Fă-o să pleznească de fericire nu de suprasaturație.

Uneori ne îngrijim mai mult de unghii, de păr, de casă, de mașină, de serviciu, de bărbat, de părinți, de copil, de vecin, decât de propria viață.

Prietena mea a înțeles asta iar astăzi viața ei este prima preocupare. A înțeles că ea trebuie să aibă o viață frumoasă, pentru a-și ajuta copilul să-și construiască propria lui viață frumoasă. Și-a înțeles la timp că un bun material care nu ni se mai potrivește poate să ne mănânce viața în loc să ne-o facă mai frumoasă. Un bun material nu e întotdeauna bun.

Scapă de oamenii care îți mănâncă viața. Scapă de lucrurile care te consumă prea mult. Cât încă mai ai timp să te bucuri de cel mai important bun pe are îl ai: viața.