Pe un bulevard din Bucureşti, o bătrână plângea în faţă unei cabine telefonice. Ţinea în mâna o cartelă . Eu mergeam pe stradă de mâna cu Maya. - De ce plângi bunica , am întrebat o pe tanti oprindu-mă în faţă ei. - Am sunat-o pe fata mea, dar nu răspunde la telefon. De fapt ce se întâmplase: bătrânica ieşise din spital şi aşteptase să vină fata ei să o ducă la gară. Şi pentru că fiica ei nu ajunsese, bătrânica noastră a vrut să o sune dar nu mai avea credit pe cartelă. Nu reuşea să vorbească din păcate cu fata ei şi nici nu mai avea bani să plece la gara. Am luat numărul fetei , i-am scris un mesaj de pe telefonul meu prin care o anunţam că mama ei a plecat la garā şi o rugam să mă sune pentru detalii iar bunicuţei i-am dat bani de tren şi am condus-o la un troleibuz. Toate astea sub privirile Mayei care asistase la toată scena.

- De ce ai făcut asta? - m-a întrebat Măyuca. - Pentru că oricui i se poate întâmpla aşa ceva. Sigur fata are un motiv serios pentru care nu a venit să-şi ducă mama la gara. Şi-apoi, dacă mama mea ar rămâne pe marginea drumului fără niciun ban şi neştiind încotro să o apuce, aş vrea să se oprească cineva să-i dea o mâna de ajutor .

Maya m-a îmbrăţişat şi-am plecat mai departe pe drumul nostru mai bogate cu o întâmplare frumoasă . Sunt atâţia oameni care au nevoie de ajutor. Dacă eşti sănătos, tu şi cei apropiaţi ţie, dacă ai o casă şi un pat pe care să te odihneşti, dacă ai o farfurie de supă pe masă, ai deja foarte mult. Sunt oameni cărora le lipsesc şi casa şi patul şi haina şi mâncarea dar mai ales atenţia, iubirea, înţelegerea celor din jur. Fă un sandviş şi pune nişte ceai cald într-o sticlă. Dă-le cuiva care lucrează în frig. Fă o pungă de gogoşi şi du-te într-un spital. Sunt pline saloanele de oameni la care nu ajunge nimeni de sărbători. Fă o oală de sarmale în plus şi împarte-o vecinilor tăi care nu-şi permit asta. Dăruieşte un brad într-o casă în care sunt copilaşi ce nu au avut niciodată "o brad frumos". Pune într-o sacoşă hainele pe care nu le mai îmbraci. În toate colţurile de stradă sunt oameni care ar fi bucuroşi să le îmbrace. Toţi avem în jurul nostru cunoştinţe pentru care un gest mărunt ar putea să se transforme într-un mare cadou. Nu e treaba noastră de ce sunt ei în situaţia asta. Nu e dreptul nostru să judecăm asta. Tot ce putem face noi mai bun e să întindem mâna. Pentru ei dar şi pentru noi. Faceţi-vă singuri bucuria de-a face bucurii. Faceţi pentru alţii ce aţi vrea ca şi alţii să facă pentru copiii şi părinţii voştri.