Pe lângă bărbaţii pe care i-am iubit, în viaţa mea am mai iubit nişte bărbaţi. Nu mulţi, dacă mai contează numărul, dar foarte importanţi pentru ce sunt, cine sunt şi ce înseamnă ei pentru mine. Uitându-mă în urmă, mi-am dat seama de curând că punctul meu slab în viaţă au fost bărbaţii. Şi salvarea mea a venit tot de la ei.

În afară de tata şi de bărbaţii pe care i-am iubit, prima dragoste s-a numit Mircea Bradu. L-am întâlnit când avea vreo 20 de ani, iar azi estepatronul reţelei Radio Transilvania, fost director al Teatrului din Oradea, un om frumos şi cult şi bun şi blând. Are 3 fete de o vârstă cu mine şi un băiat făcut “la bătrâneţe”. Este bărbatul pe care l-am iubit şi de dragul căruia mi-am dorit să fiu mai bună ca om. A fost primul pământean care m-a făcut să-mi doresc să fiu blândă şi corectă şi frumoasă şi generoasă. A avut cea mai mare influenţă asupra dorinţei mele de a fi om înainte de orice. Mi-am dorit să pot într-o zi să am aceeaşi capacitate de înţelegere şi acceptare pe care o avea el, aceeaşi generozitate şi bunăvoinţă, de la el am învăţat să pornesc la drum cu premisa bunelor intenţii ale mele şi ale celorlalţi. Niciodată de la domnul Bradu încoace n-am mai privit vreun om cu suspiciune, nu mi-am pus problema – oare ce vrea de fapt, ce urmăreşte…

Pe la vreo 30 de ani l-am întâlnit pe Tony Teşiu. De dragul lui Tony mi-am dorit să fiu mai bună profesional. Tony a reuşit să apese butonul acela care să mă facă să-mi doresc să asimilez şi să cresc fără să car poveri după mine. De dragul lui am pus jos bagajul trecutului meu şi am deschis un alt capitol care m-a adus astăzi unde sunt. Pe Tony Teşiu l-am iubit pentru că era primul bărbat din viaţa mea care nu numai că văzuse acel ceva în mine, dar simţise ce să facă din el.

Se spune că dragostea de la 40 de ani e în felul acela anume. Bărbatul pe care l-am iubit când aveam vreo 40 de ani se numeşte Marian Râlea. De dragul lui mi-am dorit să las ceva în urma mea. din iubire pentru el am fost mult mai atenta la tot ce fac cu visul meu, Zurli, iubindu-l pe el am înţeles că pot să fac mai mult pentru ceilalţi decât credeam vreodată. Cu el am priceput de ce părinţii sunt primii care trebuie să reînveţe joaca, împreună cu el am redescoperit copilul din mine care ştie mai bine decât orice să râdă.

Iubirea pentru ei e dincolo de spaţiu şi timp. Nu ne vedem, nu ne auzim cu lunile, poate chiar cu anii, dar ei ştiu că eu îi iubesc şi eu ştiu că le datorez câte o bucăţică din ce şi cine sunt astăzi. Vă mulţumesc pentru că m-aţi lăsat să vă iubesc!