Profesorii cu har sunt antrenori. Ceilalți se cred arbitri

Am impărtit profesorii în două categorii: cei care vor să-i învețe pe copii din invătătura lor și cei care vor să afle cât din ce știu ei învață și elevii.

Sunt profesori, foarte puțini , a căror cea mai mare satisfacție e să vadă că s-au făcut înțeleși. Că la sfârșitul orei lor, copiii sunt mai bogați cu o invătătură .Și sunt profesori care vor să știe că un copil învată ceea ce el i-a predat. Acești profesori vin la clasă pun lecțiile pe tablă și dau teste.

-Doamnă , eu mi-am făcut treaba. Eu le-am predat, mi-a spus la o discuție un profesor superior și atoateștiutorul. Unul care știe că el știe și deja asta e foarte mult iar eu ar fi trebuit să mă bucur că el știe și chiar să fiu recunoscătoare că Dumnezeu mi l-a scos în cale.

Am încercat să-i explic atunci în fel și chip cum văd eu lucrurile. Cum le văd eu nu cum cred eu că trebuie să fie. I-am spus că eu mi-aș dori pentru copilul meu să aibă un profesor antrenor nu unul arbitru . Eu cred că profesorii trebuie să muncească împreună cu elevii așa cum antrenorii muncesc cu cei din echipa lor. Și că arbitrii apar doar la examenele elevilor.

Imaginati -vă că Bella Karoly a intrat cu Nadia în sală de gimnastică și i-a arătat fiecare aparat, i-a arătat fiecare exercițiu cât de bine îl știe el din punct de vedere tehnic și apoi a pus-o să lucreze singură . Iar la sfârșitul săptămanii i-a zis -ești bună sau proastă...Nu. Un adevărat antrenor prepară fiecare exercițiu după talentul , rezistența și slăbiciunile fiecărui copil. Identifică aparatul care merge mai greu și apoi îl pune să lucreze la acel aparat descifrându-l mișcare cu mișcare. Fac împreună efort. Unul să inteleagă și celălalt să se facă înțeles. Unde se întâlnesc cele două intenții se întâmplă magia. Și împreună se prezintă la examen fix cum merge antrenorul cu sportivul lui la campionate. Și când Nadia a luat 10 camerele erau când pe ea când pe antrenorul ei. Pentru că succesul ca și eșecul li se atribuie amândurora . Arbitrii îi punctează sau îi depuncteze împreună . Pentru că arbitrul evaluează munca celor doi și dă note. Eu am întâlnit mult prea mulți profesori care deși erau pe banca antrenorilor se comportau de parcă ar fi cocoțați sus pe scaunul arbitrului de la tenis. Dar am întâlnit și câțiva antrenori. Chiar excepționali . Care au avut ca scop să-i învețe pe copii cât mai mult din ce știu ei, nu și-au făcut un obiectiv din a demonstra câtă carte au reușit ei să asimileze. Din păcate eșecul academic al acestor generații de copii se ține de mână cu eșecul profesional al celor care ar fi trebuit să-i învețe carte . Sistemul e de vină, programa e de vină. Cine face programa? Cine ia atitudine împotriva ei? Ce profesori sunt nemulțumiți că nu-și pot face meseria? Nu țin minte să fi auzit de vreo demonstrație care să scoată în stradă cadrele didactice care vin și cer ajutorul părintilor în schimbarea unui sistem găunos. Cred că toți părinți ar fi alături de ei. Profesorii cu har se duc în privat atât cât poate privatul să- i cuprindă . Și acolo se străduiesc să fenteze o programă obosită și depasită făcând slalom între ce ar trebui să facă și ceea ce trebuie să facă . Îmi doresc pentru copiii noștri antrenori. Care să se uite la clasă ca la o echipă și să știe foarte bine cine în echipă lui e Hagi și care e Duckadam . Cine e atacant și cine stă în poartă. Îmi doresc pentru copiii din România Profesori-antrenori care "să lupte pentru victorie" nu doar "să facă o figură frumoasă" la catedră .Să fie potriviți după știința și talentul lor diviziilor în care le e locul : A, B, C, D ... Și fiecare profesor/antrenor să fie în divizia potrivită . Acum există o singură divizie .Se numește invătămantul românesc. Și un singur campionat :Dumnezeu cu milă.