Dacă ți-ai imaginat, măcar pentru o secundă, că societatea îți va da titlul de "Cel mai bun tată" ori "Cea mai bună mamă", ei bine, privești în direcția nepotrivită.

Toți oamenii din jurul tău, care privesc de pe margine cum îți crești copilul și care își dau cu părerea despre cât faci de bine sau de rău, cât ești de grozav sau de slab în meseria asta, nu sunt cu nimic mai avizați decât toți microbiștii care își dau cu părerea despre fotbal, din fața televizorului. Tolăniți pe canapeaua din sufragerie, cu sticlele de bere pe masă și pungile de semințe în mână, marii iubitori de fotbal trăiesc toate emoțiile unei partide. Îi înjură pe jucători, îl critică pe antrenor, îl fac varză pe arbitru... Mulți dintre ei nu au mai îmbrăcat un trening de când mai mergeau la orele de educație fizică, iar mâna pe minge au pus-o doar cât să le ia mingea copiilor care fac prea multă gălăgie în spatele blocului. Microbiștii urlă și se enervează de pe canapea în timpul meciurilor și până a doua zi au și uitat ce s-a întâmplat. Cei implicați rămân să înțeleagă meciul, să stabilească prejudiciile și să aleagă cum merg mai departe. Până la urmă, pe microbiștii nervoși îi interesa doar rezultatul. Dacă echipa lor preferată s-ar fi calificat și printr-un autogol în echipa adversă, ar fi fost minunat. Dau verdictul în funcție de rezultat.

Așa ar trebui să-i vezi cu ochii minții pe cei despre care știai că ar conta într-o evaluare a capacității tale de a fi un părinte bun. Pe oamenii din jurul tău mai mult sau mai puțin apropiați, nu-i interesează decât rezultatul. Ești sau nu un părinte bun? Iar criteriul după care ei te judecă nu are de cele mai multe ori legătură cu criteriile care contează.

Examenul îl dai în fața copiilor tăi. Ei sunt singurii care te trec clasa sau te lasă repetent. Nu te mai strădui să iei note bune în fața societății. Notele lor sunt facultative. Nu se trec în catalog. Notele lor sunt pe o ciornă care nu apare în nicio evidență. Examenul de părinte îl dai în fața propriului copil. Îți convine sau nu, la materia asta ei sunt examinatorii. Și nu pot fi mituiți. Și nici păcăliți. Criteriile după care ei ne evaluează diferă de la copil la copil. Nu te baza că vecinul tău a trecut examenul în fața copilului său cumpărându-i o mașină la 18 ani. Copilul tău s-ar putea să-și dorească să cumperi 2 biciclete și să mergeți împreună pe munte. Nu te culca pe-o ureche sperând că niște școli, pentru care ai plătit bani grei să facă o meserie, te vor ajuta să-ți iei examenul.

Poate copilul tău ar fi vrut să se facă fotbalist iar tu nu l-ai sprijinit în ce și-a dorit el, ci ai consumat energie în ce ți-ai dorit tu.

Faptul că îți încurajezi fiica să aleagă cu mintea, lucid și rece, o relație care să-i dea siguranță, nu e sigur că te va face automat o mamă bună. S-ar putea ca într-o zi să acționeze cu inima, să lase baltă toată siguranța și să te lase pe tine corigentă la sfaturi bune pentru fete. E frustrant să știi că nu poți controla absolut deloc acest rezultat. Nici măcar nu ți se spune din ce să înveți ca să te poți pregăti pentru acest examen. Nici măcar nu pornește nimeni vreun cronometru și nu anunță nimeni începutul și sfârșitul testului.

Sunt copii care își testează părinții tot timpul și copii care îi testează din când în când. Pentru unii există o unică testare și aia devine relevantă pentru concluziile trase pe tot restul vieții. Iubirea, afecțiunea, prezența, implicarea, iertarea, empatia, răbdarea, relaxarea, acceptarea sunt probabil materiile la care trebuie să fim atenți. Să descoperim singuri când se schimbă capitolele, să parcurgem cuprinsul din când în când și să mai facem câte o recapitulare la sfârșit de trimestru, ca pentru teză. Nu trebuie să ne simțim mereu ca și cum am fi într-un examen, dar trebuie să nu uităm nicio clipă că putem fi oricând examinați. Testul de "bun părinte" îl dai în fața copilului tău nu in fața lumii. Fericirea copilului tau este masura succesului tău ca parinte.