Am înțeles asta cel mai bine la întoarcerea din ultima vacanță. În avion pe linia Viena – București am trăit cele mai lungi și puternice turbulențe. Din toate zborurile de până acum. Am avut senzația că la un moment dat avionul a sărit peste un nor pentru că brusc am sărit și noi de pe scaune cum ne sărea în copilărie fundul de pe marginea de la căruță când roata nimerea o groapă. Am trăit o călătorie în turbulențe mai liniștită decât am crezut vreodată că pot să fiu într o astfel de situație. Stewardesele austriece erau fix în dreptul meu împărțind băuturi pasagerilor. De fapt încercând să împartă. Pentru că mai mult reușeau să verse pe lângă pahare. Le încremenise zâmbetul pe față. Încercau să pară calme și continuau să toarne în pahare de plastic suc de roșii, de mere, vin, apă. Și sucul ajungea pe pantalonii oamenilor de dincolo de culoar. Eu am refuzat oferta lor. S-a aprins semnalul de avertizare. Gata. Era serios. Până și pilotul recunoscuse că avem nevoie de centurile de siguranță. Ca niște angajate model cele două însoțitoare de bord și-au păstrat zâmbetul pe față. Dar mâinile le tremurau și degetele nu mai reușeau să înșurubeze capacele peturilor din care lichidul era gata să dea pe din afară.


-Ce simți? am întrebat o pe Maya.


-Mi-e frică. Stiu că dacă e să se întâmple ceva se întâmplă dar tot mi-e frică. Aş prefera să nu fie nimic. Tu?


I-am povestit că sunt foarte surprinsă că nu mi-e frică deloc. Nu aș putea spune că simțeam pace pentru că în ultimii ani am învățat să nu mai lupt cu lucrurile care nu țin de mine sau poate e din cauza faptului că sunt conștientă că de la înălțimea asta ne vedem dincolo.


- Asta dacă ne mai vedem… mi-a spus ea. Și apoi mi-a povestit despre cum crede ea că exista mai multe lumi in care plecam fiecare dintre noi in functie de anumite criterii. Ea speră că există o lume ca în filmele lui Harry Potter în care și-ar dori să ajungă într-o bună zi. 
Dacă așteptările noastre sunt numai despre ce facem mâine, ce mai prestăm, ce mai încasăm, ce mai plătim, ce mai recuperăm probabil că frica e direct proporțională cu ce credem că avem de pierdut. Când înțelegem că tot ce luăm cu noi e ceea ce am pus în suflet, trecem peste toate turbulențele cu zâmbet. La vedere sau nu.