Oamenii se despart pentru că nu se mai suportă, nu pentru că nu se mai iubesc

07 Decembrie 2016, 07:12    •   
comentarii

Nu știm să ne negociem timpul și viața atunci când suntem în cuplu.

Așa cum unii parteneri își reînnoiesc jurămintele după câțiva ani, alte cupluri ar trebui să-și renegocieze conviețuirea. Sau să o negocieze pentru prima oară, după caz. Cred că oamenii ajung să se despartă pentru că nu se mai suportă, nu pentru că nu se mai iubesc.

Alegem să negociem pentru tot. Pentru un loc de muncă, pentru un salariu, pentru o legătură de pătrunjel din piață. Negociem pentru o săptămână de vacanță sau pentru câteva zile libere. Negociem pentru făcutul menajului și pentru ieșitul în oraș. Negociem cu toată lumea pentru orice, mai puțin cu cel cu care ar trebui să negociem cel mai clar și cel mai onest. Lui ne temem să-i spunem de fapt ce ne doare. Nu avem curajul să recunoaștem ce ne deranjează. De multe ori, nu-i putem spune lui pentru că nu am apucat să ne spunem nici nouă. Știu oameni care stau în relații în care nu spun nici jumătate din ceea ce simt și cred. și eu am fost în această situație mulți ani. Știau mai bine prietenele mele ce mă deranjează la partener decât îndrăzneam să-i spun lui. Mi-era teamă. Nu de consecință. Mă temeam pur și simplu să formulez nevoile mele pentru că mă temeam de acel: "Asta e, dacă îți convine bine dacă nu, nu”. L-am auzit de câteva ori și a omorât în mine orice încercare de a-mi negocia o relație.

Nu mă tem să fac asta franc și deschis cu angajații, partenerii de afaceri, oamenii cu care am relații profesionale. În viața privată încă mă tem să spun ce cred și ce nu-mi place, de teamă că aș putea pierde ceea ce am. Chiar dacă acel ceva ce-l am este departe de a fi ceea ce-mi trebuie.

Dacă astăzi aș avea în viața mea o persoană pe care să o iubesc și despre care să cred că este omul acela cu care eu să vreau să îmbătrânesc, i-aș spune exact cum stau lucrurile în bucățica mea de viață.

Aș găsi calea prin care să-l fac să înțeleagă că nevoile mele nu au legătură cu nevoile lui. Că nu trebuie să se simtă jignit, frustrat, supărat pentru ceea ce îmi face mie bine și că și eu mă voi strădui să nu mă simt jignită, frustrată, supărată pentru lucrurile care îi aduc lui echilibru în relația lui cu el.

Dacă în viața mea ar exista acel bărbat nu aș lăsa niște neînțelegeri să ne omoare iubirea. Nu aș lăsa niște lucruri nespuse cu voce tare să urle în mine până când îmi vor sparge timpanele și nu voi mai auzi nimic, nici din ce spune el nici din ce spun eu. De niciunul dintre oamenii din viața mea nu m-am despărțit pentru că nu l-am mai iubit. Și nici pentru că nu m-ar mai fi iubit ei. Ne-am despărțit pentru că nu ne-am mai suportat. Atât de multe nu ne-am spus încât muțenia a înghițit toate încercările noastre de-a ne face auziți. M-am supărat pe ei pentru că nu auzeam ceea ce nu le spuneam.

M-am supărat pe ei pentru că nu-mi dădeau ceea ce nu le ceream.

M-am supărat pe ei pentru că nu făceam ceea ce nu știau că aș vrea să facă.

M-am supărat pe ei pentru că nu erau ceea ce eu nu le arătasem că aș vrea să fie.

Nu lăsați loc de interpretare atunci când vine vorba de lucrurile concrete pe care vi le doriți. Nu lăsați loc de presupuneri atunci când știți cu subiect și predicat ce vreți să spuneți.

Aveți curajul să cereți. Puteți fi refuzați. Și-atunci puteți trage niște concluzii.

Nu alegeți să vă supărați și să vă despărțiți de oamenii pe care îi iubiți pentru că nu vă mai suportați. Înainte de-a întoarce spatele, mai întoarce o dată fața. Și spuneți în vorbe puține dar clare ce simțiți, ce doriți, ce sperați, ce visați.

Și-apoi așteptați. O să vină și răspunsul într-o zi. De la voi sau de la celălalt. Și dacă niciunul nu o să spună nimic o să vă dea Universul niște răspunsuri de n-o să le puteți duce.

Dacă nu ai de reformulat niște jurăminte atunci măcar renegociază-ți niște condiții.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult