Jumătatea de măsură mi se pare cea mai periculoasă otravă. Mai toxică decât sunt toxinele unei țevi de eșapament. Mai nesănătoasă decât sunt toate E-urile din alimente. Mai periculoasă decât tutunul, alcoolul și mai nocivă decât aurolacul. Jumătatea de măsură nu se vede cel mai bine în farfurie sau în portofel. Se vede în inimă. Să te mulțumești cu o jumătate de poveste, o jumătate de iubire, e ca și cum ai înjumătăți orice lucru din viața ta. Să te mulțumești cu jumătatea de măsură e ca și cum ai alege în fiecare zi să trăiești pe jumătate.

Jumătate de zi, jumătate de noapte, jumătate de pasiune. Imaginați-vă că în miezul nopții, când toată lumea doarme, vă ridicați din pat și umblați de nebuni pe străzi goale... Că la jumătatea filmului te ridici și ieși din cinematograf. Că oprește o piesă la jumătatea ei. Că te-ai da jos la jumătatea distanței și ai rămâne acolo în loc să mergi spre casă. De ce te-ai mulțumi cu un loc de muncă în care să simți că e doar jumătate din ce visezi tu să faci? De ce te-ai mulțumi să trăiești doar o jumătate de relație? Ce crezi că se întâmplă cu toate jumătățile neconsumate? Se adună într-o lume a jumătăților netrăite, nemâncate, nedormite și neiubite? Și de acolo, din lumea lor, te strigă? Ai văzut vreodată oameni vorbind singuri pe stradă? Cu privirea ațintită într-un punct fix? Ei bine, oamenii aceea vorbesc cu jumătatea vieții lor care își cere drepturile. Tot ce n-am trăit și-am fi putut trăi se socotește la capăt cu minus. Și cu cât sunt mai multe cu atât atârnă mai greu. O jumătate de măsură cu încă o jumătate de măsură nu dau un întreg. Dau două lucruri neterminate.

Două motive de privit înapoi cu regret. Două cârlige ce te vor ține agățat într-o nedefinită parte. Dacă nu vei avea curajul să treci dincolo nu vei ști niciodată care jumătate ai trăit-o. Nu-ți juca ocaziile pe jumătăți de măsură. Fii curajos. Ia în brațe toată povestea. Indiferent cum se va termina vei merge mai departe cu sentimentul că ai consumat-o, nu cu senzația că te-a consumat ea pe tine.