Așteptăm răspunsuri și luăm decizii în funcție de ele, nu de ceea ce simțim. Mergem mai departe sau rămânem undeva pentru că așa ne dictează răspunsul pe care l-am primit la întrebarea cheie.

Eram sigură că trebuie dată replica. Obligatoriu. Și imediat. Dacă mi-a fost pusă o întrebare, musai trebuie să dau un răspuns. Nu prea știu să mint. Încerc uneori să ocolesc răspunsurile, dar nu prea îmi iese. Îmi place să mă joc cu cuvintele. Am sentimentul că o întrebare care mi-a fost adresată merită obligatoriu un răspuns.

De ceva vreme trăiesc o altă experiență. Las întrebările în aer. Și ale mele și ale celorlalți. Am înțeles că există întrebări care nu au răspunsuri într-un moment anume . Sunt întrebări ale căror răspunsuri vin in alte zile. Am întâlnit întrebări care își primesc răspunsurile de la alte persoane decât de la cei cărora le-au fost adresate. Iar unele întrebări pur și simplu nu merită răspuns. Dacă ne gândim la întrebare ca la o femeie, ne vine mult mai ușor să înțelegem. Și e și mai ușor dacă privim un răspuns ca pe un bărbat.

Există întrebări delicate, formulate cu multă atenție, aranajate, coafate, îmbrăcate atent in cuvinte. Acestea merită răspunsuri în care cuvintele sunt aranjate precum florile într-un buchet de primăvară.

Întâlnim intrebarea obraznică, intrebarea care agreseaza, care intră cu bocancii în stomacul tău, întrebarea care scormonește, descoase, întrebarea care ne supără. Răspunsul e pe măsura. Dur, sec, agresiv, poate chiar jignitor, de apărare.

Întrebarea discretă va avea parte de un răspuns șoptit, spus la ureche.

Întrebarea evazivă se va bucura de o ridicare din umeri, iar intrebarea directă poate sa primească un răspuns pe măsură.

Dar între toate acestea există întrebări care rămân toată viața fără răspuns. Sau care primesc răspunsul când îl așteaptă mai puțin, întrebări pentru care răspunsurile vin de unde nici nu se-așteptau și întrebări care ar fi preferat să nu fi auzit niciodată acel raspuns. In ultima vreme prefer întrebările lacat și aștept răspunsurile cheie.