“Vreau un bărbat care să mă iubească. Vreau un bărbat care să mă facă să mă simt specială. Vreau un bărbat care să fie bun și blând și deștept și interesant și vesel și misterios.
Vreau pe cineva care să mă ducă în vacanțe. Vreau să întâlnesc un om care să-mi facă surprize. Vreau un om care să mă țină în brațe. Vreau un bărbat puternic și curajos. Vreau un om care să aibă pasiuni, care să fie preocupat de tot felul de hobby-uri, vreau un om viu.”
Ok. S-ar putea ca Dumnezeu, în imensa lui bunăvoință, să fi construit vreodată așa ceva. Bărbatul perfect probabil că există… undeva… într-un colț al lumii. Dar chiar și așa. De ce l-ai vrea pentru tine? De ce ți-ai pune astfel de dorințe? Cu ce te-ar ajuta să fie al tău și numai al tău bărbatul acela care e în toate felurile enumerate în dorințele tale?
Cu ce îți face ție viața mai frumoasă un bărbat bun și blând dacă e bun și blând cu alții și cu tine e rece și indiferent? Ce bucurie îți dă un bărbat care te duce în vacanțe, dar se poartă cu tine ca și când v-ați fi întâlnit întâmplător pe aceeași plajă și ești una dintre miile de turiste de sub palmieri? De ce ai avea nevoie să te țină în brațe un bărbat care poate face asta, dar o face mecanic și ori că te ține pe tine, ori că îmbrățișează o pernă bună, o face cu la fel de multă emoție în gestul lui? De ce ai vrea un bărbat curajos, dar care se teme să meargă cu tine până la capătul Pământului? Unde e mulțumirea ta pentru bărbatul care are pasiuni și hobby-uri, dar pe care nu le împarte cu tine, dar le împărtășește cu alții? La ce ți-ar trebui un bărbat care e viu, în viață, dar lângă tine e mort?
Până la un moment dat, mi-am pus tot felul de astfel de dorințe: să fie așa și pe dincolo, să fie într-un fel sau în altul. Vine o vreme când îți dai seama cât e de greșită abordarea. Vine o zi în care, sinceră fiind, accepți că ai primit ceea ce ți-ai dorit și că n-ai fost fericită. Pentru că, de fapt, ți-ai dorit ceva ce nu era pe măsură ta. Degeaba vreau eu rochia verde mărimea 34, dacă eu port 44. Pot să mă străduiesc să trag pe mine un 42 sau mă pot uita la un 46 pe care să-l mai pot strâmta. Dar să iau ceva care să fie atât de diferit de măsura care mi se potrivește…
Vreau un bărbat care atunci când mă ține în brațe, mă face să mă simt în siguranță. Îmi doresc un bărbat în ochii căruia să mă văd frumoasă. Vreau un bărbat alături de care să mă distrez și să râd în hohote. Vreau pe cineva care să știe că împreună suntem fericiți și la capătul Pământului. Vreau pe cineva pentru cum sunt eu lângă el, nu pentru cum e el în general.