Nu sunt un om fericit. Mă conectez cu lumea din afara mea. Sunt în acord cu tot ce se întâmplă.

Empatizez cu fiecare poveste, plâng pentru fiecare femeie care își îmbrățișează bărbatul care pleacă în război, mă topesc lângă fiecare mamă care și-ar da inima pentru salvarea puiului ei.
Trăiesc în mijlocul durerii. Pentru că aleg să merg în ea și să ajut cu tot ce pot.

N-ai cum să fii fericit, pentru că fericirea depinde de factorii externi. Și, când lumea din jurul tău se prăbușește, tu n-ai cum să fii fericit.

Daaaar! Sunt un om care își cultivă bucuria. Cred că așa cum deschidem fereastra dimineața să inspirăm aer curat, trebuie să deschidem și sufletul să expirăm bucurie.
Aud deseori, în diverse exerciții, sugestia: inspirați adânc și, când expirați, expirați până goliți plămânul, eliminând toate grijile și problemele, energiile negative.
Întrebându-mă de ce oamenii care fac asta revin foarte repede într-o stare de nemulțumire, m-am gândit că poate nu expiră ce trebuie.

Păi, ce facem, expirăm tot ce nu ne place și poluăm tot în jurul nostru? Dar dacă am expira ce avem mai bun?

Inspirăm oxigen, expiram bucurie.

Poate tocmai am inventat cel mai eficient exercițiu de respirație.

Poate de aici li se pare oamenilor că eu sunt mereu fericită.

Nu sunt fericită. Dar, în cea mai mare parte a timpului, sunt bucuroasă. O am acolo în suflet și o cresc în fiecare zi ca pe o plantă. Eu cu bucuria mea mă țin de mână și o plimb de dimineață până seara.

Aleg să le fac oamenilor cunoștință cu bucuria mea, pentru că ei îi place să cunoască oameni. Tristețea mi-a spus clar să n-o arat lumii, că n-are niciun chef să vadă vreo față. Și, de fiecare dată când uit și o mai plimb printre oameni, observ cum îi afectează pe toți.

Și bucuria, și tristețea îi influențează pe cei din jurul meu. Mai ales pe cei care mă iubesc. Și, atunci, nu mai bine aleg pe care dintre ele o plimb?

Îmi cultiv bucuria și încerc să țin tristețile mele cât mai departe de ceilalți. Dar fericită nu sunt.

Am trăit momente și de fericire, și de nefericire. Am ales să împărtășesc lumii doar clipele care să-i ajute. N-am vrut să se îngrijoreze nimeni pentru mine. Nici atunci când am fost trădată, părăsită, dincolo de capătul puterilor, nici când am suferit de tristețe, nici când am avut inima purice așteptând un rezultat de la biopsie… Cu ce ar fi ajutat o fotografie cu mine în perfuzii?
Trăiesc cu aceeași intensitate toate emoțiile. Doar că, pe cele negative mi le consum repede și în liniște. În timp ce de cele pozitive trag cât pot de mult și le strig în gura mare, să molipsească pe toată lumea.

Vă promit să vă spun atunci când o să trăiesc din nou motive de fericire!
Acum sunt bine, sănătoasă, inspirată, vie, determinată, preocupată, prezentă, iubită, apreciată, conștientă, susținută.

Îmi cultiv bucuria și încerc să țin tristețile mele cât mai departe de ceilalți.

Vă mulțumesc că vă gândiți la mine! Bucuria mea e și mai bucuroasă cu fiecare gând care ajunge la ea. Dar între mine și fericire sunt un război la graniță și multe lupte în sufletul meu.