Nu poți crește un copil drept într-o relație strâmbă. Și asta e valabil indiferent dacă părinții mai sunt împreună sau nu. Stăm în relații strâmbe, false, relații chinuite, și vrem să creștem copii drepți. Poate vi se pare că exagerez cu povestea asta dar, observ în jurul meu foarte mulți părinți care ajung în puncte extreme cu copiii lor, și caută disperați ajutor în toate părțile. Bat cursurile de parenting, plătesc ore întregi la psihologi, se duc la preoți, la medici… dar la cine nu se duc ? Vorbesc cu toată lumea, mai puțin cu celălalt părinte. Pentru că ăla nu merită să vorbești cu el. Pentru că ălălalt nu se implică. Pentru că celuilalt nu-i pasă. Pentru că nu a mai dat un ban de câteva luni, sau poate nu i-a dat niciodată. Ok. Să presupunem că așa stau lucrurile. Atunci trebuie să acceptăm că problema e acolo și, decât să mai dăm niște bani în altă parte, mai bine plătim niște cafele mai multe, mai lungi, mai dese, pe care să le bem cu celălalt părinte, și să-l aducem încet încet, acolo unde vrem: într-o relație dreaptă, de părinți biologici ai aceluiași copil. De dragul copilului nostru, merită să facem asta noi, acei părinți care observăm că are o problemă și vrem să o corectăm. De ce să ne supărăm pe celălalt pentru că lui nu-i pasă, pentru că nu știe cum să facă, pentru că nu e în stare să vina el cu soluții. Eu cred că în astfel de situații, cel căruia îi pasă mai mult trebuie să facă mai mult. Ceva tot o să reușească până la urmă. Poate nu îndreaptă de tot situația, dar o ridică de la pământ. Nu putem să le cerem copiilor noștri să crească drepți, când relațiile în care noi i-am conceput sunt strâmbe. Îndreaptă-ți relația ca să-ți îndrepți copilul. Ajută-l să stea demn în fața întregii lumi. Oamenii mari au strâmbat relațiile, ei să le îndrepte. Nu e corect să le cerem să trăiască în greșelile și încăpățânările și orgoliile noastre. Ba, pe deasupra, să le cerem să și fie drepți, sau să ne supărăm pe ei, pe lume și pe viață că nu sunt așa cum credem noi că trebuie să fie.