Când auzi asta spusă de un preot în biserică simți cum afirmația atinge fiecare celulă din tine. Și cele care îți amintesc de părinții tăi și relația pe care ai avut-o cu ei și celulele care te leagă de copiii tăi. “Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte...” Hmm... preoții ăștia nu au făcut toți aceeași școală de teologie? E nouă credința asta? Pentru că, din păcate, generația părințiilor noștri nu cred că au auzit asta la biserică... Oare câți dintre părinții noștri au aflat de la preoții lor că trebuie să-și ierte copiii. Indiferent de faptele lor. Că dacă societatea îi poate pedepsi, dacă străinii îi pot penaliza, dacă legea îi "arde", părintele este cel care trebuie să-i dea iertarea, indiferent de mărimea greșelii făcute. Părintele este singurul care nu are dreptul să se transforme în judecător și este singurul care are dreptul să fie iertător. Toți ceilalți analizează, judecă, dau verdicte și sentințe. Din gura unui părinte însă trebuie să se audă o singură sentință definitivă și irevocabilă: EȘTI IERTAT! "Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte." Este cea mai frumoasă pildă pe care eu am auzit-o în ultimii ani. Mulțumesc, Părintelui Antim din Oradea. Îi mulțumesc că mi-a amintit mie, prima care trebuie să-și amintească asta în fiecare zi. Îi mulțumesc că au auzit mama, mătușa și vecinii și toate neamurile mele prezente la acea cununie. Îi mulțumesc că spune asta și că face din preoție o misiune. Aceea de a îi ajuta pe oameni să fie mai buni. "Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte." Rămâneți cu gândul ăsta de duminică. Luați-l cu voi în fiecare zi și amintiți-vă de el în fiecare clipă atunci când trebuie să dați un verdict. "Te iartă mama", "Te iartă tata" pot să fie uneori cele mai așteptate cuvinte pe care un copil speră să le audă din gura unui părinte. "Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte." Doamne, ce misiune frumoasă mi-ai dat. Mulțumesc!