Nu le permite oamenilor să-ți transforme calitățile în defecte

18 Octombrie 2019, 08:26    •   
comentarii

Mă gândeam zilele trecute la faptul că eu, cu energia mea, sunt greu de dus. Sunt foarte puțini oameni care fac față ritmului meu, dinamicii din viața mea, numărului mare de idei și volumului de acțiuni.

Toți cei care n-au reușit să țină pasul cu mine au dat vina pe ritmul în care funcționez, pe felul în care mă manifest și pe viteza mea de reacție. Foarte multă vreme le-am permis să vorbească despre asta ca despre un defect.

Această poziționare mi se trage din copilărie. Eu am moștenit această dinamică de la mama. Mama mea, și în ziua de astăzi, la 70 de ani, nu stă nici o secundă. În permanență iese ceva din mâinile ei și iese ceva bun, indiferent cât efort trebuie să depună, indiferent dacă este vorba despre mâncare sau despre un pulover împletit, sau dacă repară ceva prin casă... Indiferent ce face, face bine și pentru ea, și pentru ceilalți, și nu obosește decât foarte rar.

Tata... Tata era o fire boem-comodă, prefera să asiste de pe canapea sau de pe un fotoliu... Altfel, bateria mamei mele îl deranja doar când îl scotea din zona lui de confort, când îi cerea să facă ceva. Tata a împachetat toată voința mamei și bucuria ei de a face TOT, toată forța și viteza ei, într-un defect și ne-a făcut pe noi, copiii, să credem că nu e bine cum e mama, că mama e "nebună" pentru că tot timpul trebuie să facă ceva și că noi suntem obligați să-i facem față.

Am preluat de la mama o parte din puterea ei. Multă vreme m-am simțit vinovată, pentru că îi deranjam pe ceilalți cu bucuria mea de a face lucruri și încercam să reduc din ritm, din idei, din proiecte, ca să mă raliez capacității celorlalți de a munci. De curând, la spectacolul de la Cluj, mama venit să ne ajute, așa cum face de fiecare dată, și s-a bucurat de toată admirația colegilor mei, pentru hărnicia ei și pentru că transformă tot ce atinge în lucru bine făcut.

Așa am realizat cât de nedrept a fost pentru ea să fie tratat ca un defect ceva ce e, de fapt, o mare calitate. Prin urmare, eu nu mai vreau să mă poziționez drept vinovată. Cine reușește să țină pasul cu mine, bine! Cine nu poate, să rămână spectator, dar n-o să-i permit să spună că spectacolul e slab, nepotrivit, prost, doar pentru că nu are el ochelarii potriviți.

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Să muncești, ca să ajungi sus, e mai important decât teama de a cădea

Am auzit toată viața expresia: “Cu cât cazi mai de sus, cu atât te lovești mai rău.” Urmarea? Firește, am urcat cu frâna de mână trasă! Mai mult, m-am asigurat mereu că și plăcuțele de frână sunt...

citeste mai mult  

Cine sunt cele mai importante persoane din viața ta?

E un exercițiu perfect pentru începutul de an. Pune mâna pe o hârtie (ca pe vremuri!) și scrie, cu nume și prenume, cele mai importante persoane din viața ta. Te-ai gândit vreodată câte sunt? Păi, să le luăm...

citeste mai mult  

Dacă tu nu-ți apreciezi locul de muncă, nici angajatorul tău n-o să te aprecieze

De-a lungul timpului, am schimbat puține locuri de muncă. Eu sunt un om de construcție. Îmi plac locurile în care se pleacă de la zero sau poate chiar de la minus, pentru că așa simt că sunt parte din fiecare cărămidă pe care o...

citeste mai mult  

Avem un an întreg să nu ne vedem

Ne vedem în februarie, la o cafea...“ asta mi-a scris un prieten, cu care am băut ultima cafea în luna iulie. I-am răspuns instant: “Avem un an întreg să nu ne vedem.” Am avut destule zile în care să ne...

citeste mai mult