Copilul meu vrea mâncare, un pat bun, niște haine și câteva lucruri pe care și le dorește orice adolescent. Nevoile ei sunt fix ca ale tuturor copiilor. Simple, la îndemână, ușor de obținut. Nevoile mele pentru ea pot să costa câțiva lei, ceva timp, energie, dăruire și implicare din partea mea. Mie mi se par simple și ușor de realizat. Dar mă uit în jurul meu și văd părinți pentru care lucrurile nu stau la fel.

Ei au copii care cresc mai greu, vorbesc dificil, înțeleg altfel, au nevoie de tratamente, au trecut prin experiențe traumatizante, nu văd, nu aud, nu înțeleg sau înțeleg altceva. De fiecare dată când văd un copil cu nevoi speciale mă aplec asupra lui și mă port cu el cu și mai multă grijă și atenție decât mă port cu un copil pentru care toate lucrurile sunt simple. Părinții de copii cu nevoi speciale sunt pentru mine Îngeri ale căror aripi nu se văd dar știu să se ridice deasupra problemelor mărunte și cotidiene de care ne împiedicăm noi, ceilalți părinți. Atunci când copilul meu are mucișori intru în panică. Dacă tușește de două ori am senzația că mi-a dat lumea peste cap pentru că trebuie să-mi revizuiesc tot programul. Când copilul meu e răcit trebuie să anulez întâlnirile, să mă duc cu el la doctor, să-i scad febra cu comprese, să-i dau medicamentele și să-l țin în brațe pentru că nici un medicament nu e mai important ca mami, nici un loc nu e mai cald decât pieptul sau spatele meu. Când un copil se îmbolnăvește s-a terminat, orice altă preocupare din partea părintelui sau a părinților și toate celelalte lucruri trec pe planul doi.

Nevoile copiilor noștri, aflați în situații speciale, le numim nevoi speciale. Ei bine, sunt oameni care trăiesc în fiecare zi cu aceste nevoi. Copiii lor se raportează altfel la lume, copiii lor mănâncă doar anumite lucruri sau stau doar în anumite locuri, copiii lor pot sau nu pot să facă, să dreagă, să spună, să vadă, să audă, să simtă. Vin pe lume copii care au nevoie de toată atenția și dăruirea celor pe care i-au ales să le fie părinți. Acești copii speciali puteau să ne aleagă pe noi sau pe frații noștri, pe vecinii noștri, pe prietenii noștri cei mai buni sau pot alege niște oameni complet străini pentru noi. Ei bine, dacă atunci când întâlnim copii cu nevoi speciale vom aplica o abordare specială, cu siguranță toată lumea va fi mai fericită. Ne-am obișnuit într-un regim comunist și ipocrit să ne mințim că nu există o categorie de oameni care sunt altfel decât spune societatea că trebuie să fim pentru a fi perfecți. Ne-am obișnuit să fim struții care bagă capul în nisip atunci când lângă noi e o mamă al cărei fiu are sindrom Down și care nu se manifestă așa cum ne-am obișnuit. Preferăm să ocupăm în parcări locurile destinate persoanelor cu handicap deoarece nu realizăm motivele pentru care acele locuri au fost alese într-un anume punct din parcare.

"Când viața îți dă lămâi, fă-ți limonadă", așa am învățat noi. Când viața îți dă copii care au ca nevoi principale hrana, hainele și un acoperiș, privește în jurul tău! Fii înțelegător și generos cu cei care au nevoi mai mari decât ale tale. Ei există. Sunt vii. Treceți peste faptul că put si simplu se poartă diferit. Uitați-vă in ochii lor și o să le vedeți sufletul. Ei văd și înțeleg mai bine decât am crede noi. Au suflet și pot fi răniți ușor. Să fim pentru ei soluții, nu probleme. Să fim pentru părinții acestor copii prieteni, nu dușmani. Dacă nu-i ajutati atunci măcar nu-i faceți să sufere. Sau, purtați-vă cu acești copii, cu nevoi speciale, așa cum ați vrea să se poarte oamenii cu copiii voștru dacă ar avea nevoie de mai multă atenție, răbdare, iubire.