În afară de moarte. E singura “întâmplare” din viaţa noastră care ne schimbă definitiv. După ce o întâlnim şi pleacă mai departe cu oamenii pe care i-am iubit, nu mai suntem niciodată cei care am fost.

După ce îți pierzi mama, copilul, tatăl, soţul, fratele, cel mai bun prieten sau jumătatea inimii tale... nu mai eşti niciodată cel care ai fost.

Tot ce poţi să faci e să înveţi să trăieşti cu durerea, să te împrieteneşti cu ea şi să redescoperi toate celelalte motive pentru care soarele răsare în fiecare zi.

În rest, poți trece peste orice. Putem trece peste orice. Putem uita tot. Putem să mergem mai departe mai uşori, mai înțelepți, mai plini de speranţă.

Oricare ar fi problemele tale, oricare ar fi acele lucruri care crezi că îţi lipsesc, dacă încă mai poţi să pui mâna pe telefon şi să-i suni pe cei pe care îi iubeşti, să-i auzi şi să le spui Hristos a Înviat, înseamnă că nu-ţi lipseşte nimic.

Mie îmi lipsesc tata, bunica, unchiu şi câţiva prieteni dragi care nu o să-mi răspundă anul ăsta cu Adevărat a Înviat. Poate îmi răspund ei acolo, în cerurile lor, dar eu nu îi aud.

Mai ales de când nu mai e tata, niciun Paşte nu mai e aşa cum era. Acum e altfel.

Îmi lipsesc de la apelul din noaptea de înviere câţiva oameni. Dar încă mai sunt mulţi pe care pot să îi sun şi să le spun din toată inima “Hristos a Înviat”.

Gândește-te pe cine mai ai, nu ce nu ai. Gândeşte-te pe cine suni şi la cine te duci, nu la ce au alţii şi tu nu ai.
Bucură-te de lucrurile bune pe care le ai, nu lasă minusurile să-ţi strice sărbătoarea.

Atâta timp cât toţi cei importanţi sunt la un buton distanţă de tine, apasă butonul şi urează-le sărbători fericite, din toată inima.

Pentru toţi ceilalţi, am fost în noaptea de Înviere să le dăm lumină din lumină. Şi o lacrimă din dorul nostru.

Paştele e despre Hristos care reînvie în noi credinţa că iubirea e tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi.