Nu țin minte sā-mi fi consumat vreodată energia ca să mă răzbun. Pe nimeni. Nici pe foștii iubiți, nici pe foștii angajați nici pe ex-angajatori. N-am investit timp și idei ca să construiesc răzbunări. Nu am ținut ascunsă undeva într-un colț din inimă supărarea așteptând să vinā ziua scadenței. Am preferat să lămuresc lucrurile pe loc și să întorc spatele problemei văzându-mi de viată mai departe.

“Înseamnă că nu ți-ai luat-o”. Mi-a zis o prietenă.

Mi-am luat-o. Cu vârf si îndesat. Pe toate căile și prin toate mijloacele. Am fost trădată, părăsită, furată, păcălită, înșelată, mințită, folosită, consumată, abandonatā… Le-am primit din plin pe toate. De-a lungul vieții s-au găsit oameni care să mă oblige să mă confrunt cu situații din care a trebuit să-mi adun creierii de pe jos, să-I împachetez și să-i fac să functioneze din nou. M-am trezit de multe ori cu inima făcută țăndări și am găsit puterea să o repar bucată cu bucată. Au fost momente în care m-am trezit in stradă. Singură si fără nimic. A nimănui.

Și toate astea s-au întâmplat cu concursul unor oameni. Ați înțeles bine. Nu am folosit expresia “din cauza lor”. Ci cu concursul lor și evident cu participarea mea. De cele mai multe ori mi-am luat-o de la cei despre care știam că o vor face la un moment dat. Nu știam când, în ce fel și mai ales habar nu aveam cât de rău o să doară. Dar eu eram acolo. În fiecare dintre situații mi-am adus contribuția la ceea ce mi s-a întâmplat. Fie pentru că am tăcut, fie pentru că am rămas, fie pentru că mi s-au părut mai importante alte avantaje.

De ce să mă răzbun. De ce să-mi consum energia cu asta. Ar fi însemnat să mă răzbun și pe mine. Sau cel putin ar fi trebuit. Nu. Am acceptat pierderea și am mers mai departe. Și culmea, în cele mai grele momente din viața mea am scris cele mai frumoase povești pentru copii, am făcut cele mai vesele emisiuni la radio. În urmă cu zece ani, când mă durea atât de rau plecarea Lui din viața mea, eu făceam la postul de radio pentru copii o emisiune în care eram Zăpă. Douā ore râdeam și zăpăceam poveștile copiilor. Cu 5 minute înainte de emisie mă ascundeam sub biroul din cabina antifonată pentru că era un loc perfect în care puteam să urlu. Nu mă auzea nimeni. Si când din regia de emisie începea numărătoarea inversă, îmi ștergeam lacrimile iar la 6 fix eram on air în cea mai veselă emisiune pentru copii din România.

Pe Zâna Bună și pe Tura Vura le-am desenat și conturat tot într-un astfel de moment. Am preferat sa fac decât să desfac. Am ales să construiesc în loc să demolez.

Iar acum, îmi asum frumos și pierderile si plecările și rămân cu brațele deschise pentru tot ceea ce va mai intra în viața mea.