Oamenii ar trebui să aibă legătură cu țara. Nu invers. Oamenii se nasc în țara care există de mii de ani. Și care renaște cu fiecare om ce se naște în ea.

Pot să nu-ți placă românii. Pot să nu-ți placă toți românii. Dar n-ai niciun drept să spui că nu-ți place România.

Poți să nu-i placi pe cei care o conduc, poate să nu-ți placă sistemul, poți să nu iubești statul dar de ce n-ai iubi țara?

România e bucată de adevăr din inima ta care s-a născut odată cu tine, atunci când tu te-ai născut din energia acestor locuri. România e punctul acela în care te ghemuiești cu genunchii la piept și nimeni și nimic nu te mai poate atinge.

România e acel loc în care se strânge tot dorul de acasă.

Poți să nu iubești românii. E de ajuns să ne uităm într-o familie simplă și să vedem cât de diferiți le sunt copiii. Unii cresc oameni simpatici, alții cresc copiii degeaba.

Să-ți ponegrești țara e la fel de trist ca și cum îți ponegrești părinții. Așa cum sângele apă nu se face, țara o ai în sânge. În ADN.

O să iubești și alte țări unde îți vor plăcea mai mult oamenii, sistemele, statele. Unele țări s-ar putea să te primească, să te accepte, să te adopte.

Să te iubească fix ca pe copilul lor. Țara ta o să se bucure pentru tine și oricând vei reveni, te va încărca generoasă cu energie vie.

României îi lipsesc niște români care să o iubească. Sunt câțiva. Dar nu destui.

României îi lipsesc niște români care să o iubească așa cum ar trebui să-și iubească părinții, copiii, orașul, munca, locul pe unde trec, aerul pe care îl respiră.

României îi lipsesc niște români care să înțeleagă că nu te îmbogățești sărăcindu-ți țara, ca nu ești mai sănătos dacă ți-ai făcut milioane de euro să plătești doctori străini pentru că te-ai îmbolnăvit tăind copacii României.

României îi lipsesc niște români care să o iubească și să aibă grijă de ea ca de o mare iubire.
Nu confundați țara cu oamenii. Oamenii unui pământ ar trebui să se confunde cu țara.