" Nu mai vreau pe cineva cu care să-mi peticesc inima, vreau pe cineva care să mă învelească cu totul". Când auzi asta spus de cineva care ți-e foarte drag și care, deși e tânăr, înțelege bine niște lucruri, te oprești brusc din tot ce faci și te gândești o secundă: eu am avut petice sau am găsit pe cineva care să mă învelească ?

Pot să am un moment de maximă sinceritate și să accept că bărbații din viața mea au pus câte un petic pe câte o rană. Sigur, aveam nevoie să închid acele răni. I-am găsit pe cei mai potriviți. Fiecare a fost perfect pentru rana care s-a cicatrizat datorită lui. Și pentru fiecare am avut argumente. Cumva, despre fiecare am știut că nu e păturica aceea, ci o să mai pună un petic undeva în încrederea mea știrbită. Cât suntem mici, oamenii și întâmplările din jurul nostru ne fac răni. Mai mari, mai mici, mai adânci, mai de suprafață. Și ne trezim la maturitate cu inima plină de găuri. Și începem să căutăm chirurgi care să o coasă sau să pună petice.

Și, încet, încet, reușim să acoperim toate rănile. Și-atât de tare ne-am obișnuit să căutăm oameni “petic” încât nici nu mai realizăm că nu mai avem ce să peticim. Că am crescut mari și puternici și nu am mai lăsat pe nimeni să facă găuri în sufletele noastre. Și totuși, căutăm și ne mulțumim cu petice. Puse peste alte petice sunt doar niște petice în plus. Vine o zi în care te trezești și îți dai seama că îți trebuie o păturică. Una moale și pufoasă care să-ți acopere tot sufletul. Să-ți încălzească toate cicatricile și să-ți țină de cald în zilele ploioase. Alege păturica potrivită și nicio iarnă nu o să mai ajungă în sufletul tău.