Nu astept confirmarea din jurul meu

18 Noiembrie 2014, 17:15    •   
comentarii
“Te-am auzit și râzând în hohote și plângând emoționată, te am văzut în trening sau pe tocuri, pe mașină, pe elefant, în căruță cu șatra de țigani, conducând decapotabila sau agățată de catargul unei bărci pe o mare îndepărtată. De unde găsești curajul de a face și mai ales din a le permite și altora să se bucure de experiențele tale?” Când am citit prima oară acest mesaj, mi-au venit în minte tot felul de argumente, încercând un răspuns pentru cititoarea care îmi scria în privat. Am mutat răspunsul pe blog pentru că mă ajută să răspund mai multor întrebări. Fac multe lucruri pentru că intențiile mele nu rămân gânduri, ci se transformă în acțiuni. Dacă vreau să urc pe microbuz să fac o poză, nu stau să mă gândesc ce-o să spună colegii mei, ce o să creadă despre mine oamenii care mă văd, cum o să-mi urc fundul mare pe capotă, ce părere o să/și facă despre mine oamenii care o să vadă fotografia sau dacă o să reușesc să mă mai dau jos de-acolo vreodată. Am întrebat doar dacă mă ține mașina dacă mă urc pe ea, iar colegii mei din Gașca Zurli (majoritatea au jumătate din vârsta mea) au făcut ochii mari: pe buuunee??!! Niciunuia nu-i trecuse prin minte să facă asta, dar după ce am coborât eu de pe maşină, toţi ar fi vrut să se cocoaţe acolo sus. Nu mă îmbrac în vreun fel pentru că e la modă sau pentru că ar trebui impresionat cineva, nu fac anumite lucruri ca să mă aplaude lumea, deşi ştiu bine de tot ce butoane să apăs ca să declanşez ropote de aplauze…
Fac lucruri pentru că îmi place să fac ce-mi trece prin minte. Îmi place senzaţia aceea pe care o trăiesc atunci când mi-a ieşit ceva ce mi-am propus. Cred că despre asta e vorba: nu mi-e frică și nu mi-e lene să duc intenția de la gând la faptă. Și nici nu îmi calculez acțiunile în funcție de ce ar putea spune ceilalți. Nu pentru că mi-e indiferent (aș vrea eu să fiu așa înţeleaptă), ci pentru că pur și simplu îmi asum și accept că nu are cum să mă placă toată lumea și nici nu e ăsta scopul meu în viață.
nu-astept-confirmarea
 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.

Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...

citeste mai mult  

Ce alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?

– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred?   E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...

citeste mai mult  

Cereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!

Astăzi,  începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...

citeste mai mult  

Pentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?

Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...

citeste mai mult