Cei care le întind le numesc plase de siguranță. Eu le numesc plase de nesiguranță. Pentru că doar atunci când ești nesigur întinzi tot felul de sfori, bați cârlige în pereți și te agăți de ele cu cordoane, pe cât de rezistente pe-atât de incomode. "Eu am nevoie de plasă de siguranță. Trebuie să știu că nu mă lovesc prea tare atunci când cad", așa mi-a zis mie de curând un băiat care încerca să mă facă să înțeleg cum se protejează el în relații. Ați înțeles bine. În relații, că nu era una singură. Și vorbea ca și când ar fi fost dat, însurat, jurat unei singure mari iubiri. De fapt, el era un clovn fără circ și fără mască pictată cu var alb. Masca lui era pe interior, să nu se vadă, iar circul lui era viața. Cu cât îmi povestea mai mult, cu atât înțelegeam mai bine de ce are nevoie de plasele lui de siguranță. Pentru că viața lui era un slalom între plusurile și minusurile fiecărei relații.
Dacă nu faci acrobații, nu ai nevoie de nicio plasă de siguranță. Dacă nu sari de pe un trapez pe altul, dintr-un cerc în celălalt, plasa de siguranță e complet inutilă.
Sunt oameni talentați care își câștigă existența din asta. Care fac spectacol și și-l asumă. Oamenii privesc acrobațiile, le recunosc și le aplaudă. Iar acrobații se antrenează toată viața să facă într-o zi acrobația perfectă. Eu am întâlnit bărbați și femei care își pierd viața făcând slalom printre borduri, ganguri și parcări. Printre păcăleli și amăgiri. Ei le numesc plase de siguranță. Și dincolo de plasele lor de siguranță stă corul de fane/fani care se cred soliste/soliști pe scena vieții lor. Iar când își termină reprezentația de corp, ansamblu rămân cu picioarele încâlcite în plasa de nesiguranță, chiar dacă nu mai au nimic de spus. E greu să-ți dai seama că ești prins într-o plasă de nesiguranță. Tu crezi că ești într-un loc sigur când de fapt te afli în cea mai mare eroare. De multe ori, nici cei care își întind plasele lor de nesiguranță nu își dau seama că o să-ți fie ție greu să ieși din ele atunci când rolul tău s-a terminat, dar nu se pot abține. În jurul meu sunt întinse câteva plase de așa zisă siguranță, ale unor oameni extrem de nesiguri cu ei și cu cei din jurul lor. Mă mai uit puțin să văd dacă nu cumva ascund niște talente de acrobați și, într-o zi , din plasele acelea va ieși, poate, cel mai mare saltimbanc. Eu sunt fericită că nu m-am temut niciodată să mă cațăr și să fac echilibristică fără să întind mai întâi plasele de siguranță. Am știut întotdeauna că mi se întâmplă fix ceea ce trebuie să mi se întâmple. Nu m-am cățărat niciodată prea sus și nici nu am căzut prea adânc, dar am trăit total fiecare poveste. Am încercat din tot sufletul și cu toată ființa. Am dat tot ce aveam de dat acelui moment și în viața mea nu au existat momente pe care aș fi putut să le trăiesc complet, dar le-am trăit doar pe jumătate, pentru că mă trăgea înapoi plasa de siguranță. Mi-am julit genunchii, mi-am mai scrantit câte o mână, o gleznă, mi s-a mai blocat mijlocul din când în când, dar am executat exemplar toate săriturile. Nu m-am aruncat de pe trapez, dar sigur m-am învârtit de câteva ori în viață pe calul cu mânere.
Nu am avut nevoie de plasă de siguranță.
Doar oamenii nesiguri și care au ceva de ascuns au nevoie de plase de siguranță. Restul au nevoie să aibă picioarele pe pământ și capul în nori. Iar la mijloc, o inimă curată.