Anul acesta copilul meu a refuzat să se mai împartă de sărbători așa cum bine a decis un judecător într-o instanță și cum de altfel am avut și noi grijă să se întâmple. Copilul nostru a decis că e destul de mare să se opună să mai împartă sărbătorile în două: de Crăciun cu mama și de revelion cu tata sau invers, în funcție de cum ni se aliniau nouă planetele. Anul acesta a vrut să ne aibă pe amândoi lângă ea în seară de Crăciun. A fost fermă și perseverentă și datorită ei am avut și noi cel mai frumos Crăciun din tot ce-am trăit până acum. Un Crăciun în care ajunul stat în bucătărie la povești și amintiri de-o viață invocându-i pe cei dragi, îngeri din cer și de pe pământ, întâmplări din trecutul nostru foarte îndepărtat dar și secvențe diferite ale aceluiași film…Copilul a participa prea puțin la munca noastră. De fapt, Maya dorea atmosfera aceea din casă. Cu o mamă și un tată care să facă împreună lucruri de care să se bucure toți trei. O mamă și un tată care să trebăluiască pe-acolo și să-i lase ei sentimentul că e în siguranță, că toate sunt de sărbători la locul lor. Și Moș Crăciun i-a îndeplinit dorința. S-a întâmplat pentru că ea și-a dorit asta din tot sufletul și pentru că știe despre Moș Crăciun că îndeplinește și cele mai neobișnuite dorințe. Despre cum noi avem filme diferite în cap despre ce-am trăit împreună dar fiecare separat, despre finalul pe care ni-l amintim complet diferit, despre ce mare greșeală facem pentru că nu știm la timp să comunicăm ce vrem și ce ne doare, o să scriu altă dată. Astăzi o să mă opresc doar să vă spun că timpul este cel mai bun medicament. Și dacă lași în inima ta doar iubirea și iertarea îți mai dai șansa să trăiești momente memorabile. Că până la urmă despre asta e viața. Despre cât mai multe amintiri frumoase păstrate în suflet. Nu există decât finaluri fericite. În orice. Dacă nu sunt fericite înseamnă că nu sunt încă finalurile. Sărbători cu bine oameni dragi. Cu înțelepciune și mai ales cu multă, multă iubire.