Eu l-am primit în casa mea pe Moș Crăciun, cu mulți ani înainte să apară Maya. Îl primisem și pe Moș Gerilă. L-aș fi primit și pe Moș Ion Roată, dacă îmi aducea o portocală de Crăciun... Înainte de '89 putea fi și Acarul Păun, că tot trăiam într-un cartier de ceferiști... Îmi plac poveștile și pot să cred “până la sange” în personaje. Nu întâmplător mi-am luat-o, de câteva ori în viață, când povestea s-a terminat brusc și au căzut câteva măști...

Dar Moșii ăștia nu m-au dezamăgit niciodată. Când eram copil, Moș Gerilă avea grijă să am în brad acele bomboane în care îți rămâneau dinții... dar, după atât timp, pot jura că era cel mai bun zahăr, îmbrăcat în staniol, pe care l-am mâncat vreodată! După '89, l-am adus eu pe Moș Crăciun în casa mea... ba chiar i-am dat viață, încurajându-mi prietenii actori să se costumeze, ca să-i onorăm nemurirea.

Maya a crezut în Moș Crăciun... Mai mult, am ajuns împreună în Laponia, unde l-am întâlnit, în carne și oase. Recunosc, nu mi-am pus nicio clipă problema judecăților de valoare... e bine sau rău să creadă în el, va crește greșit sau corect...

Ei bine, acum vreo 10 ani , a venit acasă, să mă întrebe "Mama, tu ce crezi, Moș Crăciun există? Știi, colegii mei spun că el nu e adevărat, că părinții cumpără cadouri...” Din fericire, eram deja în etapa în care răspundeam cu o întrebare, oricărei întrebări formulate de ea:
"- Tu ce crezi, Maya, Moș Crăciun există?
- Mama, eu cred că Moș Crăciun e ca Dumnezeu. Există, pur și simplu!"