" Nu iubirea lu' mama, nu eşti tu de vină că pe lumea asta există brute şi suboameni şi neoameni. Nu eşti tu vinovată că un nenorocit se înghesuie în lift şi te atinge şi te pupă. Nimeni nu are voie să te atingă şi să te pupe dacă tu nu vrei. Şi-atunci când face asta cineva, tu trebuie să ţipi tare şi să-l zgârii şi să-l tragi de păr, să-l loveşti cu picioarele şi să o strigi pe mami. Că vine mami şi îi arată lui!"

Sunt şocată. Deschid net-ul şi nu-mi vine să cred. Cât de bolnav să fii să te facă fericit să sperii copiii şi să-i atingi. În astfel de situaţii, văd negru în faţa ochilor.

Să mă ferească Dumnezeu de o confruntare unu la unu cu un pedofil. De aia nici nu mă gândesc la el.

Mă gândesc la ce putem face să-i ajutăm pe copiii noştri să scape dintr-o astfel de situaţie. Şi dacă în orice altă conjunctură , le-am spune să fie deştepti, acum le-aş spune să se apere cu dinţii.

Trebuie să le spunem copiilor noştri că nu are voie NIMENI nici mami, nici buni, nici mătuşa, nici bunicul, nici naşul să-i pupe dacă ei nu vor. Că nu trebuie să stea în braţele nimănui şi că nu trebuie să stea la mângâiat!

Nu e despre educaţie sexuală. E despre felul în care îi încurajăm să spună NU. Şi îi încurajăm să vină să ne spună tot ce li se întâmplă. Odiosul acela a fost prins pentru că, parinţii acelor copii i-au crescut dându-le încredere să nu se simtă vinovaţi pentru ceva ce le fac alţii. “Sigur i- ai zis tu ceva, sigur ai făcut tu ceva” sapă adânc în încrederea copilului care la un moment dat va lua totul asupra lui şi se va teme să-mi vorbească.

Maya are aproape 17 ani. Mă trezesc noaptea şi o caut în cameră. Dacă doarme cu mine, întind mâna în somn să o ating, să ştiu că e bine. Nimic nu e mai important pe lumea asta decât să o ştiu în siguranţă. Şi să ştiu că se poate apăra dacă e nevoie. Îi îmbrăţişez din toata inima pe părinţii acelor copilaşi şi le trimit gânduri bune. Viaţa ne obligă să-i învăţăm devreme pe copiii noştri să se descurce. Întâmplarea asta mi-a amintit că în ultimul timp am uitat să le mai amintim şi cum să se apere. Din păcate, preventiv, tot noi trebuie să ne găsim puterea de a ne opri din tot ce facem şi de a sta de vorbă cu ei.

Spuneţi-le povestea din lift şi spuneţi-le , fără teamă, că omul acela şi nimeni altcineva nu are voie să îi atingă. Nu vă temeţi că nu vor înţelege. Vor ştii că, dincolo de tot ce simt instinctiv, că e dreptul lor să se apere. Nu aşteptaţi să-i înveţe nimeni ceea ce vreţi să ştiţi sigur că au învăţat. Şi dacă aveţi în jurul vostru oameni faţă de care aveţi suspiciuni de pedofilie, nu mai staţi pe gânduri. Poate că vi s-a părut. Dar dacă nu vi s-a părut? Nu puneţi povestea sub preş.

Cu cât o să fim mai mulţi părinţi curajoşi, cu atât o să avem mai mulţi copii puternici.